Potrivit reprezentantilor Parchetului Tribunalului Bacau, agresiunea a avut loc in curtea locuintei femeii, dupa ce barbatul a taiat doi porci pentru Craciun. Barbatul si-a lovit iubita cu picioarele, apoi a plecat de acasa.
Conflictul a izbucnit din cauza geloziei, in ultima perioada relatia dintre cei doi fiind tensionata.
”In momentul in care femeia a revenit la domiciliu, autorul a inceput sa o bata, acuzând-o ca-l inseala.
Victima a cazut la pamânt, fiind lovita timp de 20 de minute, cu mici pauze in care barbatul a mai fumat câte o tigara. in tot acest timp, fiica femeii a strigat la agresor sa-i lase mama in pace, insa fara a reusi sa-l convinga. Dupa consumarea faptei, autorul si-a sunat un frate si apoi a plecat, nu inainte de o ameninta pe minora ca o va omori daca va chema ajutoare”, a declarat, luni, pentru News.ro purtatorul de cuvânt al Parchetului de pe lânga Tribunalului Bacau, Cristian Ciocânta.
Fata victimei, in vârsta de 15 ani, a sunat, in cele din urma, la 112, insa echipajul medical ajuns la fata locului nu a putut decât sa constate decesul femeii de 33 de ani.
Gasit de catre politisti, barbatul a fost retinut, initial, pentru 24 de ore, apoi prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva.
Judecatorii Tribunalului Bacau au emis mandat de arestare preventiva pe numele barbatului, pentru 30 de zile, sub acuzatia de omor.

Potrivit reprezentantilor Parchetului Tribunalului Bacau, agresiunea a avut loc in curtea locuintei femeii, dupa ce barbatul a taiat doi porci pentru Craciun. Barbatul si-a lovit iubita cu picioarele, apoi a plecat de acasa, scrie news.ro.

Conflictul a izbucnit din cauza geloziei, in ultima perioada relatia dintre cei doi fiind tensionata.

”In momentul in care femeia a revenit la domiciliu, autorul a inceput sa o bata, acuzând-o ca-l inseala. Victima a cazut la pamânt, fiind lovita timp de 20 de minute, cu mici pauze in care barbatul a mai fumat câte o tigara. in tot acest timp, fiica femeii a strigat la agresor sa-i lase mama in pace, insa fara a reusi sa-l convinga. Dupa consumarea faptei, autorul si-a sunat un frate si apoi a plecat, nu inainte de o ameninta pe minora ca o va omori daca va chema ajutoare”, a declarat, luni, pentru News.ro purtatorul de cuvânt al Parchetului de pe lânga Tribunalului Bacau, Cristian Ciocânta.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Fata victimei, in vârsta de 15 ani, a sunat, in cele din urma, la 112, insa echipajul medical ajuns la fata locului nu a putut decât sa constate decesul femeii de 33 de ani.

Gasit de catre politisti, barbatul a fost retinut, initial, pentru 24 de ore, apoi prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva. Judecatorii Tribunalului Bacau au emis mandat de arestare preventiva pe numele barbatului, pentru 30 de zile, sub acuzatia de omor.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si