Accident în lanț pe A2. Trei persoane au fost rănite, după ce patru mașini s-au ciocnit

Accident în lanț pe A2. Trei persoane au fost rănite, după ce patru mașini s-au ciocnit

Accidentul a avut loc duminică pe Autostrada A2 București–Constanța, pe sensul de mers către Capitală, în zona localității Fetești, județul Ialomița.

Drumul de la mare spre București a fost îngreunat duminică în urma unui accident rutier. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, patru autoturisme s-au ciocnit la kilometrul 151+100 de metri al autostrăzii A2, în zona localității Fetești, județul Ialomița.

În urma impactului în lanț, trei persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportate la spital.

Citește și: Ea e femeia care a stat în comă 42 de zile, după ce a fost mușcată de o insectă. Acum ia 18 pastile pe zi: „Nu cred că oamenii sunt suficient de conștienți de acest risc”

Accident pe A2

„Pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 151+100 de metri, pe sensul de mers spre Bucureşti, în zona localităţii Feteşti, judeţul Ialomiţa, a avut loc un accident rutier produs între patru autoturisme, în urma căruia trei persoane au suferit leziuni, sunt conştiente şi transportate la spital”,  au

transmis reprezentanții Centrului INFOTRAFIC.

După ce oamenii legii au intervenit la fața locului, mașinile avariate au fost scoase pe banda de urgență, pentru a nu se bloca complet traficul, dar totuși o coloană de mașini s-a format până la kilometrul 160.

Citește și: O fetiță de 9 ani a murit, după ce bunica a intrat cu mașina într-un cap de pod. Alți doi minori au ajuns la spital

Motiv pentru care oamenii legii vin cu recomandarea de a conduce prudent pentru a evita și alte evenimente rutiere.

„Pentru o călătorie în siguranţă, recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, adaptată stării drumului şi condiţiilor meteorologice, să se asigure foarte bine înainte de fiecare manevră, evitându-le pe cele agresive şi riscante, să păstreze în mers o distanţă de siguranţă între autovehicule şi să nu fie distraşi la volan de telefon sau alte preocupări, care pot scădea vigilenţa în trafic!”,  au mai transmis reprezentanții Centrului INFOTRAFIC.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri