Alertă la Marea Mediterană: Rusia ar putea ataca cu drone cel puțin trei țări - raport CIA

Alertă la Marea Mediterană: Rusia ar putea ataca cu drone cel puțin trei țări 

(Sursa foto: X.com)

Cel puțin trei țări de la Marea Mediterană ar putea intra în vizorul Rusiei de destabilizare și război hibrid.

Potrivit unui raport CIA, există riscul unui eventual complot rusesc de lansare a unor drone de tip "Gerbera” de pe nave comerciale din Marea Mediterană, relatează cotidianul spaniol El Mundo.

Articolul citat se bazează pe mărturia unei surse anonime din cadrul serviciilor de informații lituaniene, scrie Defense News.

Citește și: "Războiul din Ucraina se poate extinde oricând", avertizează Marco Rubio, secretarul de stat al SUA

Conform publicației spaniole, experții CIA au evaluat că Spania, Franța sau Italia ar putea fi țintele acestor atacuri, dronele urmând să fie lansate din apele internaționale ale Mediteranei și să parcurgă distanța până la țările de coastă în decurs de una sau două ore.

Drona "Gerbera” a fost aleasă datorită dimensiunilor sale reduse – are o anvergură a aripilor de doar 2,5 metri, ceea ce permite ascunderea ei cu ușurință, a scris El Mundo.

Aceste drone au o rază de acțiune maximă de 600 de kilometri, în funcție de încărcătură și de condițiile de mediu, și transportă un focos relativ mic, capabil însă să provoace incendii, să distrugă componente expuse ale infrastructurii sau să genereze turbulențe politice și economice.

Dronele urmau să fie ascunse în containere, o operațiune descrisă de CIA ca fiind "deloc dificilă”, înainte de a fi lansate cu ajutorul unei catapulte pentru misiunile de atac asupra statelor membre NATO din vestul Mediteranei, potrivit surselor citate de El Mundo.

Lituania și alte țări europene au fost informate cu privire la această amenințare la scurt timp după ce directorul CIA a efectuat o vizită secretă și neanunțată la Moscova, la bordul unei aeronave militare americane, pe 25 august.

Citește și: VIDEO Alertă aeriană în Tulcea, Botoșani și Suceava: o dronă s-a prăbușit în România! MApN a ridicat avioane de la sol! Mai multe școli din nordul țării, închise

Informațiile prezentate de El Mundo nu au fost confirmate din surse independente.

În acest an, percepția privind riscul unor acțiuni cinetice rusești s-a intensificat în capitalele europene, pe fondul activităților sporite de sabotaj și război hibrid atribuite, în general, Moscovei.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri