Desi pentru multi par sinonime, exista anumite caracteristici care diferentiaza cele doua feluri de lichide folosite ca agent de racire. Temperaturile din interiorul unui motor auto cresc datorita arderii combustibilului si frecarii pieselor mecanice. Pentru a fi mentinuta valoarea optima de 85-90 de grade Celsius, este nevoie de un sistem de racire alcatuit in general din radiator, pompa de apa, termostat, senzor de temperatura, conducte si lichid. In lipsa unui sistem de racire, metalele s-ar dilata si ar provoca blocaje ce pot distruge motorul.
Lichidul de racire urmeaza un circuit prin diferite componente ale motorului pentru a disipa caldura emanata. Prin formula de antigel si apa distilata, distribuita in cantitati egale, este impiedicata supraincalzirea motorului si coroziunea pieselor cu care intra in contact. In functie de concentratie, lichidul de racire poate rezista la valori cuprinse intre -60 si 120 de grade Celsius, fapt ce il face mult mai eficient decat apa. Practic, lichidul de racire este o formula de antigel combinat cu apa distilata in proportii egale, direct din fabrica, de catre producator.
Antigelul este compus dintr-un amestec de solventi si aditivi care au proprietatea de a conferi o temperatura de fierbere mult mai ridicata si un punct de inghet mult mai scazut decat apa.
Componentele principale ale lichidelor folosite impotriva congelarii, supraincalzirii sau coroziunii motoarelor cu combustie sunt etilenglicolul sau propilenglicolul. Ambele au acelasi rol, cu diferenta ca propilenglicolul este de generatie mai noua, este non-toxic si poate fi folosit chiar si in sisteme de racire din industria alimentara sau in utilaje ce pot permite ingerarea sau inhalarea accidentala. Concentratia de antigel trebuie verificata la revizia anuala de toamna. Lucrarea antigelului este foarte importanta in sezonul rece, cand masina este expusa la temperaturi scazute si exista pericolul acumularii de gheata pe motor.Ambele produse sunt pe baza de apa, insa au compozitii si roluri diferite. Etilenul sau propilenul glicol fac ca antigelul sa fie mult mai dens, de aceea nu trebuie turnat direct in motor in stare pura. Pentru fluidizarea circuitului dinspre radiator catre motor, antigelul trebuie combinat cu apa distilata. Lichidul de racire este rezultat in urma unei astfel de combinatii de formula antigel cu apa. Asadar, daca doresti sa folosesti antigel pur, neconcentrat, trebuie sa adaugi apa distilata in procent de 50%. In schimb, daca optezi pentru lichid de racire, il torni direct in vasul de expansiune, deoarece este deja pregatit de producator in proportiile optime.
O alta diferenta consta in faptul ca antigelul are rolul de a crea un agent de racire pentru motor, iar lichidul de racire transfera caldura departe de motorul masinii pentru impiedicarea supraincalzirii. In cazul lubrifierii pieselor cu care intra in contact, lichidul de racire este mult mai fluid decat antigelul pur, datorita procentului ridicat de apa din compozitie.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Pe unele vase de expansiune sunt consemnate coduri de tip G11, G12 sau G12+. Orice produs achizitionat cu aceste mentiuni pe eticheta se va potrivi masinii tale. Cea mai evidenta diferenta intre G11 si G12 este culoarea, dictata de compozitie. Antigelul monoetilenglicol este specific normelor G11 si are culoarea albastru, galben sau verde. Produsele G12 si G12+ sunt din antigel propilenglicol si sunt comercializate in nuante de rosu, roz sau mov. Indiferent ca il folosesti intr-o formula preparata din antigel si apa distilata sau il cumperi pregatit ca agent de racire, trebuie sa tii cont de specificatiile producatorului auto cu privire la caracteristicile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru motorul masinii tale.
