Close sidebar
Close sidebar

Bărbat din București, amendat cu 500 de lei pentru că a hrănit urșii în zona barajului  Vidraru

Un turist din București a fost amendat cu 500 de lei pentru că a hrănit urșii în zona barajului  Vidraru, informează presa locală.

Razvan Ilie,

Jandarmeria Argeș recomandă turiștilor care tranzitează sau campează în zonele frecventate de animale sălbatice, să evite contactul cu acestea și mai ales să nu le hrănească. [Sursa foto: Jurnal de Arges]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Jandarmii argeșeni din cadrul Postului Montan Arefu au fost sesizați luni, prin apel 112, că în zona barajului  Vidraru, cât și pe coborâre spre cetatea Poenari, se află mai mulți urși pe carosabil.

La ieșirea din primul tunel după baraj, jandarmii au constatat prezența unei ursoaice cu pui, dar și a unor turiști care hrăneau animalele din autoturism, scrie ZiarulArgesul.ro.

Citeste si: VIDEO| Transfăgărășan devine locul preferat al urșilor! Atenție, șoferi!

De ce a fost amendat turistul din București

Animalele sălbatice au fost îndepărtate în mediul lor natural, iar șoferul autoturismului, un bărbat din municipiul București, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 lei.

Motivul amenzii primite: ’’hrănirea animalelor sălbatice de către orice persoană fizică, cu excepția celor care au calitatea de administrator al fondului cinegetic’’ conform art. 5 lit. t., din HCL Arefunr. 21/2020, potrivit sursei citate.

Citeste si: „Pentru ce ai lăsat copilașul tău?”. Momente de coșmar la înmormântarea lui Ionuț, tânărul din Iași care și-a luat viața în curtea părinților! Familia lui este îngenuncheată de durere- kanald.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: UPDATE. Incendiu uriaș în Maramureș: Flăcările scăpate de sub control au ajuns la case și un rezervor de motorină, grad maxim de alertă- antena3.ro

Jandarmeria Argeș recomandă turiștilor care tranzitează sau campează în zonele frecventate de animale sălbatice, să evite contactul cu acestea și mai ales să nu le hrănească.

Urșii dau tot mai multe bătăi de cap autorităților

Șoferii care merg pe Transfăgărășan riscă un pericol extrem de mare în această perioadă. Din păcate apar din ce în ce mai mulți urși, iar șoferii sunt sfătuiți să nu se oprească să-i fotografieze, să nu-i hrănească și să nu se expună pericolelor.

Recent, o filmare publicată pe platforma YouTube arată mai mulți urși privind mașinile pline de curioși, care au oprit să-i observe mai bine.

Este un comportament care contravine recomandărilor autorităților. Acestea îi sfătuiesc pe cei care se întâlnesc cu urșii pe Transfăgărășan să semnaleze prezența animalelor printr-un apel la 112.

De asemenea, săptămâna trecută a mai apărut pe site-urile de socializare  o filmare realizată la Sinaia cu un urs care s-a apropiat periculos de mult de o mașină, după ce turiștii au oprit ca să-l privească. Animalul a pus labele deasupra geamului întredeschis din dreptul pasagerului.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI