Bătrână găsită îngropată în spatele casei din Galați. Nepoata nu a anunțat decesul și i-a luat pensia luni întregi
Descoperirea a fost făcută în Galați, unde o bătrână a fost găsită îngropată în spatele casei.
Nepoata bătrânei nu a anunțat decesul femeii și a profitat de faptul că aceasta a murit pentru a încasa pensia acesteia luni întregi. Bătrâna decedată primea lunar suma de 2200 de lei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor coordonează ancheta. Oamenii legii cercetează împrejurările în care femeia născută în anul 1936 a fost înhumată și verifică dacă nepoata acesteia a acționat singură sau a fost ajutată de alte persoane.
„În prezent, se efectuează cercetări într-o cauză penală în care sunt investigate posibile infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, profanare de cadavre sau morminte și înșelăciune. Cercetările vizează împrejurările în care o persoană ar fi înhumat, fără respectarea dispozițiilor legale, cadavrul unei rude și ar fi încasat ulterior drepturi bănești cuvenite acestei rude”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, pentru Pro Lider FM.
Surse apropiate de anchete spun că, având în vedere starea avansată de descompunere în care se aflau rămășițele, bătrâna ar fi fost îngropată cu mai mult de un an în urmă.