Close sidebar
Close sidebar

C. P. Tariceanu ii da lovitura de gratie lui Klaus Iohannis. Seful statului nu mai are nicio putere de numire a sefului ICCJ si a procurorilor sefi

Seful Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a initiat un proiect de lege prin care presedintele tarii si ministrul Justitie sunt exclusi din procesul de numire a presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a procurorilor sefi. Astazi, proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor

A.L.,


DISTRIBUIE
acest articol

 

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi numeşte, dintre judecătorii care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani, preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii", prevede proiectul preşedintelui Senatului.
Potrivit acestuia, revocarea din funcţie a preşedintelui, vicepreşedintelui sau a preşedinţilor de secţii se face de către ÎCCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instituţiei.

"Inalta Curte de Casatie şi Justitie isi numeste, dintre judecatorii care au functionat la aceasta instanta cel putin doi ani, presedintele, vicepresedintele, presedinţii de sectii", prevede proiectul presedintelui Senatului.

Potrivit acestuia, revocarea din functie a presedintelui, vicepresedintelui sau a presedinţilor de sectii se face de catre ICCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numarul membrilor sau la cererea adunarii generale a institutiei.

In prezent, legea spune ca presedintele, vicepresedintii si presedintii de sectii ai ICCJ sunt numiti de catre seful statului, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Citeste si: Gabriel Vasiliu, prezent la înmormântarea soției lui! Fostul concurent de la „Puterea Dragostei” a obținut o permisie de o zi: „Și-a dorit mult să o vadă pentru ultima oară”- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: Povestea tristă a Transfăgărășanului. Puțini știu cum a fost construit, de fapt, „drumul printre nori”- antena3.ro

Odata cu proiectul de lege initiat de Calin Popescu Tariceanu, aceste numiri se fac doar de catre Curtea Suprema, care isi alege din randul ei conducerea.

 

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI