Calendar ortodox 19 iulie 2022. Ce sărbătoare este marți? Pe data de 19 iulie 2022, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Macrina.

Tot în aceasta zi, se face și pomenirea Sfinților: Die, făcătorul de minuni; Teodor, arhiepiscopul Edesei; și pomenirea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.

Calendar ortodox 19 iulie 2022. Cine a fost Sfânta Macrina?

Sfânta Macrina s-a născut în anul 328, la Cezareea Capadociei, într-o familie bogată și credincioasă.

Macrina a fost sora mai mare a Sfântului Vasile cel Mare, a lui Petru al Sevastiei şi a lui Grigorie al Nisei.

Încă de tânără, e și-a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu, deoarece, după ce logodnicul ei a murit, ea şi-a ales fecioria, ajutând-o pe mama sa, Emilia, la treburi şi la creşterea fraţilor săi.

Împreună cu fratele ei, Sfântul Vasile, au construit două mănăstiri în Pont, una pentru femei şi alta pentru bărbaţi, cea de călugări fiind condusă de Sfântul Vasile, iar cealaltă de egumena Macrina. Înainte de moarte, mama sa, şi-a împărţit toată averea săracilor.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Postul Sf. Marii 2022: Tradiţii şi obiceiuri româneşti

După mai mult timp, Sfântul Grigorie al Nisei a găsit-o pe sora sa Macrina, slăbită de friguri şi culcată pe o scândură. Deoarece sărăcia în mănăstirea fecioarelor era foarte mare, abia s-a găsit un văl vechi cu care să fie acoperit trupul ei atunci când a fost îngropată. Sfântul Grigorie a acoperit-o pe sora sa cu man­tia lui de episcop.

De-a lungul vieții sale, Sfânta Macrina a săvârșit mai multe minuni, vindecând bolnavii şi îndrăciţii. Ea a trecut la cele veșnice în anul 380 și a fost în­gro­pată în Biserica „Celor 40 de Mucenici”, alături de mama sa.

Citeste si: Doliu pentru sute de creștini ortodocși. Grigorie Halciuc, unul dintre cei mai iubiți duhovnici, s-a stins din viață

Calendar ortodox 19 iulie 2022. Ce sărbătoare este marți?

Calendar ortodox 19 iulie 2022. Ce sărbătoare este marți?

[Sursa foto: calendarortodox.online]

Calendar ortodox 2022 iulie- sărbători

Iată calendarul ortodox pentru luna iulie 2022!

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

1 V †) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei din Roma (Post. Nu se fac nunți)
2 S Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patr. Ierusalimului
3 D Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patr. Constantinopolului
Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții); Ap.

Romani V, 1-10; Ev. Matei VI, 22-23; glas 2, voscr. 3
4 L Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta
5 M † Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie
6 M Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma (Post. Nu se fac nunți)
7 J †)Sf. M. Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel
8 V Sf. M. Mc. Procopie și mama sa, Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet preotul și Astion monahul (Post. Nu se fac nunți)
9 S †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la M. Neamț; Sf. Sfințiți Mc. Pangratie, ep. Tavromeniei
10 D Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei
Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului); Ap. Romani VI, 18-23; Ev. Matei VIII, 5-13; Ioan XVII, 1-13; glas 3, voscr. 4
11 L Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Ap. și luminătoarea Rusiei
12 M †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Cuv. Mihai Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul
13 M Soborul Sf. Arh. Gavriil; Sf. Cuv. Ștefan Savaitul; Sf. Cuv. Sara (Post. Nu se fac nunți)
14 J Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust și Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
15 V Sf. Mc. Chiric și Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei (Post. Nu se fac nunți)
16 S Sf. Sfințit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Iulia
17 D Sf. M. Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, ep. Ionopolei
Duminica a V-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei; Rugăciunea lui Iisus); Ap. Romani X, 1-10; Ev. Matei VIII, 28-34; IX, 1; glas 4, voscr. 5
18 L †) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (Ostrov); Sf. Cuv. Pamvo
19 M Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
20 M †) Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 J Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafail și Partenie, de la Agapia Veche
22 V Sf. Mironosiță, întocmai cu Ap., Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela (Post. Nu se fac nunți)
23 S Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria
24 D Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum); Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6
25 L Adormirea Sf. Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Eupraxia și Olimpiada
26 M Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Cuv. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș)
27 M † Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
28 J Sf. Ap. și diac. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu
29 V Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi (Post. Nu se fac nunți)
30 S Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic; Sf. Mc. Valentin, ep. Umbriei
31 D Înainte-prăznuirea scoaterii Sf. Cruci; Sf. și Dreptul Evdochim; Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului)
Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum); Ap. Romani XV, 1-7; Ev. Matei IX, 27-35; Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 7

Citeste si: Când nu se fac nunţi în 2022?


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si