Calendar ortodox 31 iulie 2022: Sărbătoare importantă duminică!
Calendar ortodox 31 iulie 2022. Este sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Iată ce sfânt făcător de minuni este prăznuit, duminică, în Biserica Ortodoxă!
Sfântul Evdochim a fost născut din părinți creștini, în Capadocia. Acesta a ajuns ofițer în armata imperială, pe timpul împăratului iconoclast Teofil, mai exact între anii 829-842. Sfântul Evdochim a fost numit guvernator al Capadociei, în urma virtuților sale, a curăției trupești și sufletești, fiind grabnic ajutător al celor în suferință și multe alte astfel de aspecte numai bune de luat în seama.
Din păcate, acesta a trecut la cele veșnice la vârsta de doar 33 de ani, fiind îngropat în Capadocia.
Cu toate acestea, moaștele sale au fost mutate la un moment dat, la Constantinopol. Astfel încât, Lăsata secului pentru Postul Sfintei Mării are loc pe data de 31 iulie, iar în cazul în care data de 31 iulie pică într-o zi de miercuri sau vineri, atunci Lăsata secului are loc în seara zilei de 30 iulie.
Cu toate acestea, Postul Adormirii Maicii Domnului nu a avut întotdeauna aceeași durată în Biserica Răsăritului.
1 V †) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei din Roma (Post. Nu se fac nunți) 2 S Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patr. Ierusalimului 3 D Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patr.
Constantinopolului Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții); Ap. Romani V, 1-10; Ev. Matei VI, 22-23; glas 2, voscr. 3 4 L Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta 5 M † Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie 6 M Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma (Post. Nu se fac nunți) 7 J †)Sf. M. Mc. Chiriachi; Sf.
Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel 8 V Sf. M. Mc. Procopie și mama sa, Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet preotul și Astion monahul (Post. Nu se fac nunți) 9 S †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la M. Neamț; Sf. Sfințiți Mc. Pangratie, ep. Tavromeniei 10 D Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului); Ap.
Romani VI, 18-23; Ev. Matei VIII, 5-13; Ioan XVII, 1-13; glas 3, voscr. 4 11 L Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Ap. și luminătoarea Rusiei 12 M †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Cuv. Mihai Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul 13 M Soborul Sf. Arh. Gavriil; Sf. Cuv. Ștefan Savaitul; Sf. Cuv.
Sara (Post. Nu se fac nunți) 14 J Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust și Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul 15 V Sf. Mc. Chiric și Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei (Post. Nu se fac nunți) 16 S Sf. Sfințit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Iulia 17 D Sf. M. Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, ep. Ionopolei Duminica a V-a după Rusalii (a Sf.
Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei; Rugăciunea lui Iisus); Ap. Romani X, 1-10; Ev. Matei VIII, 28-34; IX, 1; glas 4, voscr. 5 18 L †) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (Ostrov); Sf. Cuv. Pamvo 19 M Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov 20 M †) Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți) 21 J Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafail și Partenie, de la Agapia Veche 22 V Sf. Mironosiță, întocmai cu Ap., Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela (Post. Nu se fac nunți) 23 S Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria 24 D Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum); Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6 25 L Adormirea Sf. Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Eupraxia și Olimpiada 26 M Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Cuv. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș) 27 M † Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți) 28 J Sf. Ap. și diac. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu 29 V Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi (Post. Nu se fac nunți) 30 S Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic; Sf. Mc. Valentin, ep. Umbriei 31 D Înainte-prăznuirea scoaterii Sf. Cruci; Sf. și Dreptul Evdochim; Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului) Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum); Ap. Romani XV, 1-7; Ev. Matei IX, 27-35; Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 7