Cutremurul din Turcia a speria o lume întreagă. În timp ce salvatorii încearcă să mai găsească supraviețuitori printre ruine, multă lume se gândește cu spaimă la posibilitatea unui nou cutremur.
Cutremurul care a avut loc pe 6 februarie 2023 a fost unul cu impact devastator. Acesta a lovit sudul și centrul Turciei și vestul Siriei. S-a produs la 34 km vest de orașul Gaziantep la ora 04:17 TRT (01:17 UTC), cu o magnitudine de cel puțin 7,8 pe scara Richter.
Care sunt cele mai afectate orașe din Turcia și Siria de seismul din 6 februarie 2023
În urma cutremurului, mai multe orașe din Turcia și Siria au fost mai mult sau mai puțin afectate. Cel mai afectat oraș al Turciei este, fără doar și poate, Gaziantep, iar în Siria este vorba de Alep, situat în nordul țării.
În Turcia, au mai fost afectate orașe precum Hatay, Islahiye, Nurdagi și Duzici, Antakya și Adana.
Orașul Antakya este aproape părăsit, ajungând o ruină. Au mai rămas doar oamenii care așteaptă să-și înmormânteze rudele.
Până în prezent, bilanțul victimelor a ajuns la peste 41.000 de decese
Nouă supraviețuitori au fost salvați din dărâmăturile din Turcia în cursul zilei de marți, la opt zile după tragedie.
Bilanțul morților a ajuns la 40.000.Turcia și Siria își numără morții de printre dărâmături, la mai bine de o săptămână de la tragedie. Mii de oameni au rămas fără adăpost și îndură temperaturi scăzute.
„Oamenii suferă foarte mult. Am cerut să primim un cort, un ajutor sau ceva de genul acesta, dar până acum nu am primit nimic", a spus Hassan Saimoua, un refugiat care stă cu familia într-un loc de joacă din orașul Gaziantep, din sud-estul Turciei, transmite Reuters.
Citește și: 13 cutremure în Oltenia în 24 de ore. Seismul puternic de marți, resimțit în Bulgaria și Serbia
Mai mulți sirieni folosesc pături, cartoane și sticle pentru a se încălzi. „Nevoile sunt uriașe și cresc de la o oră la alta”, a declarat Hans Henri P. Kluge, directorul pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. „Aproximativ 26 de milioane de oameni din ambele țări au nevoie de asistență umanitară”.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”