Ce să faci dacă ANAF ți-a făcut poprire pe card. Atunci când vine vorba despre poprirea pe conturi, de cele mai multe ori nu sunt cauzate de bănci, ci de instituții ale statului precum ANAF (Agentia Nationala de Administratie Fiscala). 

anaf poprire card

Ce poți să faci dacă ANAF ți-a făcut o poprire pe card

Ce să faci dacă ANAF ți-a făcut o poprire pe card

În cazul în care se ajunge în situația când o persoana nu își mai poate achita obligațiile fiscale: rata la banca, datoriile către stat sau sumele restante către o companie de leasing, creditorii își pot recupera

creanțele de la debitor prin intermediul popririlor ANAF.

Astfel, datoriile care nu sunt achitate primesc poprire pe salariul debitorului, ținând cont de procedurile legale în vigoare. Iată cum procedezi dacă ai primit poprire pe card!

Citeste si: O femeie din Pitești a dat în judecată ANAF pentru că a lăsat-o fără pensie

Pentru a evita astfel de situații este necesar să trimiți o notificare către ANAF, în 15 zile de la emiterea somației de plată. Depunerea cererii de mediere se face la ghișeul ANAF, iar în termen de două zile instituția trebuie să comunice data și locul întâlnirii. Medierea se finalizează printr-un proces verbal, unde vor fi menționate: obligatiile de plata ale datornicului, optiunea acestuia de a intra intr-un proces de inlesnire la plata si precizarea ca acesta are la dispozitie 15 zile pentru a-si achita datoriile sau pentru a solicita inlesnirea la plata, potrivit calculatorvenituri.ro

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Dacă nici după aceste 15 zile nu au fost efectuate obligațiile financiare, ANAF poate pune în aplicare executarea silită.

anaf poprire card

Ce poți să faci dacă ANAF ți-a făcut o poprire pe card

Conturile Revolut deținute de romani ar putea fi poprite

Instanţa din România a decis că persoanele cu conturi Revolut pot fi supuse popririi. Decizia este o premieră pentru România. Revolut are peste două milioane de utilizatori în țara noastră.

În trecut, toate cererile în care se încerca poprirea unor conturi Revolut depozitate la Libra Bank, au fost respinse în instanță, după ce Libra a susținut că nu poate da curs cererilor de poprire pe conturile clienților Revolut pentru că nu aceștia sunt titularii conturilor ci compania britanică.

Citeste si: O nouă metodă prin care românii sunt păcăliți: mesaje false în numele ANAF pe care nu trebuie să le deschideți

Citeste si: Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul. „Am fost prezent pentru copiii mei, dar nu am fost fizic.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Reprezentanții ANAF afirmă că ”instituţiile de credit, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică sunt obligate să comunice organului fiscal central, zilnic, informaţii cu privire la lista titularilor persoane fizice, juridice sau altor entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi bancare sau de plăţi, precum şi informaţiile privind data deschiderii şi închiderii pentru fiecare cont în parte”, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (2) lit.a) din Codul de procedură fiscală.

Citeste si: VIDEO| Ratele tot mai mari la bancă îi lasă pe oameni cu buzunarele goale la final de lună

Citeste si: VIDEO| Ratele tot mai mari la bancă îi lasă pe oameni cu buzunarele goale la final de lună


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si