Nou-născutul venise pe lume sănătos și a murit la o zi distanță.
Crește numărul de cazuri în care copiii sunt găsiți morți, după ce chiar mamele le iau viața, la scurt timp după ce îi aduc pe lume.
Cea mai recentă descoperire, una de groază, a avut loc în Franța, într-o casă a ororilor din Orange, în departamentul Vaucluse.
Ancheta este în curs
Potrivit unor surse apropiate ale anchetei, oamenii legii au descoperit în casa-cimitir, trupurile neînsuflețite a cinci bebeluși. Copiii morți erau ascunși în cutii, iar unul dintre ei venise pe lume luni, pe 27 iulie. Din păcate, deși s-a născut sănătos, la doar o zi de viața, mama l-a ucis.
Casa cuplului este acum un teren amplu de anchetat, după ce Parchetul din Carpentras a început o anchetă prin care să stabilească toate circumstanțele în care au murit cei cinci bebeluși, unul după altul, fără ca nimeni să nu tragă un
Cazuri similare
Tot în Franța, în luna februarie, o femeie de 50 de ani a fost arestată, după ce au fost găsiți doi bebeluși morți în congelatorul său, în Haute-Saône.
De asemenea, în 2015, tot în Franța, Dominique Cottrez a fost acuzată că a ucis opt nou-născuți și condamnată la nouă ani de închisoare.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.