Simpatica Diana Bulimar (25 de ani), gimnastă medaliată la Jocurile Olimpice din 2012, a recurs acum o săptămână la o operație de ordin estetic, la nivelul nasului. ”Am fix o saptamana de la operatie, ma simt bine, chiar daca fățuca mea este inca vânătă. Astept cu nerabdare vizita la @dr.florinjuravle sa-mi spuna daca am fost cuminte! Vă tin la curent!”, a notat sportiva, participantă și la show-ul fenomen Exatlon, difuzat doar la Kanal D.
Medaliată cu bronz, cu echipa, la Olimpiada de la Londra, din 2012, Diana Bulimar are cele mai frumoase amintiri de la Campionatul European de la Bruxelles, tot din 2012, unde a devenit campioană europeană cu echipa.
” A fost concursul internațional la care părinții mei au fost în sală. Știu că ei aveau locurile în partea opusă față de cum ne aflam noi, cu echipa.
La finalul competiției, l-am văzut pe țară cum aleargă prin sală, pentru a ajunge cât mai aproape de mine, fluturând steagul României. Când a ajuns acolo unde eram eu, aproape că mi s-au tăiat picioarele. Tata plângea ca un copil. Nu se putea stăpâni din plâns. Și acum, când povestesc, îmi dau lacrimile. Să-ti vezi părintele plângând de fericire….wow, ce momente!”, a povestit emoționată Didi.
Diana Bulimar, gimnastă medaliată olimpică și europeană, a suferit multe operații la genunchi
Ultimii ani s-au dovedit complicați pentru Bulimar din cauza accidentărilor repetate. În mai 2017, ”Didi” Bulimar a suferit o ligamentoplastie la un genunchi, după ce s-a accidentat. Tot la genunchiul drept, ea a mai fost operată o dată în vara lui 2015. În august 2014 s-a accidentat la genunchiul stâng, și a fost operată, în septembrie, la Viena. Medicii i-au dat ca diagnostic, la vremea respectivă, subluxație de rotulă, pe fondul unei necroze diagnosticate în urmă cu câțiva ani.
În 2013, Diana Bulimar a mai suferit o operație la același picior!