1 din 3 | De ce pe 15 august se sărbătoreşte Sfânta Maria Mare şi pe 8 septembrie Sfânta Maria Mică?
2 din 3 | De ce pe 15 august se sărbătoreşte Sfânta Maria Mare şi pe 8 septembrie Sfânta Maria Mică?
3 din 3 | De ce pe 15 august se sărbătoreşte Sfânta Maria Mare şi pe 8 septembrie Sfânta Maria Mică?
Sânta Maria se sărbătorește de două ori potrivit calendarului creștin ortodox. Prima sărbătoare este prăznuită pe 15 august, iar cea de-a doua, denumită în termeni populari și Sfânta Maria Mică, pe 8 septembrie.
Postul Sfintei Maria este al treilea post din cele patru de peste an. Spre deosebire de Postul Paștelui sau Postul Sfinților Petru și Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului începe în fiecare an la aceeași dată calendaristică, adică 1 august și durează două săptămâni.
De ce 15 august se sărbătoreşte Sfânta Maria Mare şi pe 8 septembrie Sfânta Maria Mică?
Pe 8 septembrie este prăznuită Nașterea Maicii Domnului. Pe data de 15 august este praznicul Adormirii Maicii Domnului. Între cele două sărbători, ca importanță, primează Adormirea Fecioarei Maria, prilej cu care se organizează cele mai multe evenimente religioase în țară.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului ne amintește de viața veșnică pe care o avem și de importanța recunoașterii păcatelor noastre pentru a le putea îndrepta cu smerenie și credință oarbă în Dumnezeu.
Citeste si: Nume sărbătorite de Sfânta Maria 2022: Spune-le La mulţi ani celor dragi!
Referitor la sărbătoarea din 8 septembrie, aceasta ne amintește condiția umană a Fecioarei Maria, deoarece Dumnezeu a ales o fecioară care să îl nască pe unicul Său fiu, Iisus Hristos.
Fecioara Maria provenea dintr-o familie de creștini, Sfinții Părinți Ioachim și Ana, care s-au rugat toată viața să poată avea un copil. Dumnezeu le-a dat-o pe Maria, care apoi a devenit cu Slava Sa, Maica lui Dumnezeu.
Rugăciunea care îţi aduce sănătate
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
Citeste si: Sfânta Maria Mare 2022: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre,
Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”
Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi: „Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.
Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin”
Citeste si: Rugăciunea care trebuie rostită de Schimbarea la față a Domnului
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.