De multe ori, se poate întâmpla să apară probleme neprevăzute care să îngreuneze rezolvarea situațiilor dificile, iar soluția cea mai bună pentru astfel situații este un serviciu de consultanță și asigurare daune, oferit de un broker de asigurari, care te ajută să rezolvi rapid orice neînțelegere.

Specialiștii în asigurări sunt de părere că asistență specializată, chiar de la momentul stabilirii și încheierii poliței de asigurare, reduce enorm posibilitatea de a întâmpina dificultăți atunci când este nevoie de decontarea acestor produse.

De aceea, dacă alegi un serviciu de consultanță și asistență daune, te asiguri că vei avea la dispoziție ajutorul necesar pentru a fi reprezentat corect în fața asigurătorilor, mai ales în situațiile în care de ambele părți există divergențe.

Citește și: Măsurile fiscale vor ajunge pe masa Guvernului pentru a fi adoptate. Ministrul Finanțelor: „la mijloc sunt 75 de miliarde de euro”

Leader Team Broker este prima companie de brokeraj din România care a înființat un departament de asistență la daună, prin intermediul căruia oferă clienților consultanță și sprijin atunci când au nevoie. În acest fel, se economisesc timp și bani în momentul în care este nevoie de decontarea rapidă a sumelor aferente polițelor de asigurare, responsabilitatea întocmirii dosarului revine specialiștilor brokerului, iar banii sunt decontați rapid, întregul proces fiind unul rapid și fără griji. 

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Serviciul de consultanță și asigurare daune de la Leader Team oferă analiză rapidă a dosarelor de daună atunci când acestea sunt notificate, consultanți dedicați, care vor obține cele mai avantajoase oferte de la asigurători, rezolvare rapidă a litigiilor, gestionarea cu succes a tuturor situațiilor întâlnite, consiliere de specialitate de la începutul procesului de asigurare și până la momentul în care este necesară decontarea. Așadar, consultantul pe are compania îl pune la dispoziția clientului va fi un intermediar de încredere care îl va reprezenta în toate demersurile de decontare a polițelor.

Cum te ajută serviciul de consultanță și asistență la daună

Deschiderea dosarului de daună. Este util să ai lângă tine profesioniști care să te ajute cu decontarea banilor pe asigurare, pentru că vei putea parcurge fiecare pas beneficiind de asistența unui specialist care te va ghida astfel încât să urmărești parcursul dosarului până la final.

Documentarea cazului. Etapele de documentare sunt multe și necesită destul de mult timp, de la vorbitul la telefon în call center, până la discuția cu un specialist care să te ajute să depui documentația. Experiența și profesionalismul consultanților Leader Team le permit acestora să parcurgă toate aceste etape într-un ritm mult mai rapid.

Analiza dosarului. Consultanții te vor ajuta apoi cu verificarea dosarului, astfel încât acesta să fie complet și corect realizat.

Acest aspect este deosebit de important pentru că în urma alcătuirii dosarului, asigurătorii vor dispune plata daunelor, confort celor motivate.

Soluții rapide și la obiect. În funcție de nevoile clientului și de particularitățile poliței pe care o are, specialiștii brokerului oferă soluții avantajoase și se implică pentru obținerea unor despăgubiri rapide. Totodată, propun și soluții eficiente de analiză a riscului, ajutând astfel clienții să identifice mai rapid pericolele care le pot afecta activitatea.

Citeste si: Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul. „Am fost prezent pentru copiii mei, dar nu am fost fizic.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Citește și: Cum va fi vremea în perioada 25 septembrie- 23 octombrie 2023? Prognoza meteo completă pe următoarele 4 săptămâni

Așadar, într-o lume în care asigurările în majoritatea domeniilor de activitate sunt o necesitate absolută, dar în care și timpul reprezintă o resursă prețioasă, serviciul de consultanță și asistență la daună oferit de profesioniști în asigurări este soluția cea mai sigură pentru a salva timp și pentru a te asigura că primești despăgubirile care ți se cuvin.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si