Pe data de 9 martie se sărbătoresc Sfinții 40 de Mucenici. Gospodinele pregătesc rețete de mucenici, iar bărbații beau cele 44 de pahare cu vin.
Sfinţii 40 de mucenici au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu. Aceştia au fost soldaţii Domnului.
Semnificația celor 44 pahare de vin care se beau pe 9 martie
Sfinții 40 de mucenici reprezintă o tradiție care vine de pe vremea împăratului Licinius, care a domnit pe perioada 308-324. Acesta era foarte sever când venea vorba de credința în Isus Hristos, pe scurt, nu o suporta.
Cei 40 de mucenici erau soldați creștini, care făceau parte din Legiunea a XII-a formată în Armenia. Originea lor era romană, amestecată cu armeni și greci. După ce au refuzat să se închine la idoli de pe vremea Romei antici, au mărturisit credința în Hristos, lucru care l-a nemulțumit pe guvernator.
Citeste si: Când se fac Mucenicii în 2022? Reţete tradiţionale
După acest fapt, a fost dat un ordin prin care mucenicii au fost întemnițați, dar și supuși la chinuri groaznice. Aceștia au fost condamnați la moarte în cele din urmă, prin înghețarea în lacul Sevastiei.
Pe data de 9 martie, în calendarul ortodox, se prăznuiesc Sfinții 40 de Mucenicii. Cele 44 de pahare cu vin, reprezintă sângele vărsat de către aceștia în perioada respectiv.
Alte tradiții ce trebuie respectate pe 9 Martie
Tradiția spune că bărbații trebuie să bea în ziua de mucenici 40 de pahare cu vin. Vinul reprezintă sângele vărsat de cei 40 de Sfinți Mucenici din cetatea Sevastei.
Cei care nu pot să bea cele 40 de pahare cu vin, e bine că măcar să guste vin în această zi sau să fie stropiți cu vin, acesta însemnând sânge și putere de muncă peste an.
După tradiția creștină, Sfinții martiri au fost 40, după cea geto-dacica, au fost 44, atâtea fiind și zilele dintre 9 martie și 23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. De aceea, în unele zone, există până astăzi credința, că acești Sfinți au fost 44.
Ziua de 9 martie este extrem de importantă pentru credincioși.
Gospodinele trebuie să pregătească mucenici și să dea și de pomană din ei. Ziua de 9 martie reprezintă, în special la sate, startul anului agricol. Atunci se termină zilele babelor și încep zilele moșilor. Acestea din urmă sunt mult mai călduroase.
Citeste si: Babele de martie. Cum iți alegi baba care iți va spune cum iți va merge tot anul
La țară, oamenii încă mai respectă tradițiile de Mucenici. Se lovește pământul cu bâte, ca să iasă căldura și să plece gerul.
Se spune că este păcat să stați supărați de Mucenici sau să purtați dușmănie pe cineva. De asemenea, pe 9 martie nu se dau bani cu împrumut și nici nu se cer.
Cine nu respectă tradiția, va avea o vară plină de ghinioane și nu va avea parte de bogății.
Citeste si: Rețetă mucenici moldoveneşti sau cu zeamă pentru 9 martie 2020- Cei 40 de mucenici
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.