O femeie este acuzată că și-a ucis și aruncat pruncul într-un canal

Oamenii legii au descoperit crima oribilă, după ce trupul neînsuflețit al bebelușului nou-născut a fost găsit într-un canal cu apă din spatele casei în care locuiau.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, femeia acuzată este cercetată sub control judiciar pentru comiterea infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă. 

Citește și: VIDEO- Ionuț, tânărul care a murit în tragedia din Grecia, și-ar fi prevestit moartea! Cum s-a filmat românul înainte să moară: „Am două costume pregătite pentru ultimul drum”

„Din probatoriul administrat în cauză rezultă că, în noaptea de 1-2 martie 2023, după ce a născut la domiciliul din localitatea Călineşti Oaş, sat. Coca, nr. 119, jud. Satu Mare, un nou născut de sex feminin, născut viu şi viabil, suspecta G. L. a ucis nou născutul, prin obstrucţionarea orificiilor respiratorii cu un corp moale după care l-a aruncat pe acesta într-un canal cu apă situat în spatele imobilului de domiciliu, în urma acestor activităţi rezultând decesul nou născutului, care s-a datorat asfixiei mecanice ”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Doi soți au fost înjunghiați în Ilfov. Femeia a murit, iar bărbatul a fost transportat la spital

Eveniment tragic în județul Ilfov, acolo unde o femeie a decedat, iar soțul acesteia a fost transportat la spital, după ce au fost înjunghiați de fostul iubit al fiicei lor.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Potrivit polițiștilor ilfoveni,  agresorul  se află în custodia acestora și va răspunde pentru faptele sale.

Citește și: Incident scandalos! Un bărbat și-a dus soția în pădure și le-a cerut copiilor să o ucidă cu pietre

Atacul a avut loc azi noapte, in jurul orei 19. Barbatul in vârsta de 37 de ani a intrat în casa în care locuiau părinții fostei sale iubite și i-a înjunghiat, apoi a plecat acasă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Bragadiru pentru efectuarea activităţilor din competenţă, în cauză constatând că cele sesizate se confirmă şi că persoana bănuită de comiterea faptelor nu se mai afla la adresa respectivă.

De asemenea, la faţa locului s-au deplasat şi două echipaje medicale, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare au declarat decesul femeii, în vârstă de 50 de ani, iar pe bărbatul, în vârstă de 52 de ani,  l-au transportat la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale  de specialitate  ”,

transmite  Inspectoratul de Poliţie Ilfov.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si