Dinu Maxer a vorbit despre despărțirea de Ada. Cei doi au decis că nu sunt compatibili 100%

Dinu Maxer și Ada

La scurt timp de la divorțul de Deea, Dinu Maxer a fost surprins în compania unei tinere brunete, urmând ca acesta să confirme relația care se afla abia la început. Însă cei doi și-au dat seama că nu sunt potriviți unul pentru celălalt, așa că au pus punct relației.

Dinu Maxer a confirmat faptul că el și Ada s-au despărțit, iar relația lor s-ar fi încheiat în urmă cu o săptămână.

Dinu Maxer a vorbit despre despărțirea de Ada

Fostul soț al Deei susținea că nu vrea să-și expună relația până nu vor fi siguri de ea, iar în cele din urmă au ajuns la concluzia că nu sunt 100% potriviți unul pentru celălalt.

Citește și: Probleme în paradis: Dinu Maxer și noua iubită s-ar fi despărțit

"Am spus clar de la început! Este o relație la început, eu nu am vrut această vâlvă. A fost o întâmplare, am fost la o petrecere a unei prietene într-un club, în timpul săptămânii, am crezut că e ceva privat, nu am crezut că de acolo se vor inflama atât de mult lucurile."

, a declarat Dinu Maxer în cadrul unei emisiuni TV.

Cei doi au locuit împreună pentru două zile

Se pare că cei doi și-au dat seama că nu sunt compatibili în momentul în care au locuit împreună pentru două zile, de Paște.

Citește și: Smiley și Gina Pistol se căsătoresc! „Am zis să aflați prima oară de la noi”

"Eu am spus că relația este la început, ceea ce înseamnă că ajungi să te cunoști. Testul suprem e să te muți împreună cu persoana respectivă. În momentul în care te muți împreună vezi anumite chestii care nu-ți plac la tine, nu-ți plac la ea. De Paște, copiii au fost la Deea și noi am stat împreună. Lucurile au evoluat, ne-am dat seama... compatibilitatea nu este 100%.

(...) Ne-am cam retras amândoi, a fost o chestie reciprocă.", a mai spus Dinu Maxer în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și: Deea Maxer, surprinsă cu un buchet de flori după ce Dinu și-a oficializat relația cu bruneta din club


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri