1 din 2 | Elicopterul folosit de Nicolae și Elena Ceaușescu pentru fuga din 1989 a ieșit la pensie. Cine folosea aparatul de zbor
2 din 2 | Elicopterul folosit de Nicolae și Elena Ceaușescu pentru fuga din 1989 a ieșit la pensie. Cine folosea aparatul de zbor
Unul dintre cele mai cunoscute elicoptere din România și-a încheiat cariera după aproximativ 40 de ani de serviciu. Dauphin 203 este aparatul care, pe 22 decembrie 1989, i-a ridicat pe Nicolae și Elena Ceaușescu de pe acoperișul Comitetului Central al PCR, într-o scenă transmisă ulterior de nenumărate ori și devenită una dintre imaginile-simbol ale prăbușirii regimului comunist.
Povestea lui nu s-a terminat însă odată cu Revoluția. După 1989, elicopterul a continuat să zboare, a trecut pentru o perioadă pe la Romavia și a ajuns, în cele din urmă, în exploatarea Serviciului Român de Informații. În 2024, SRI confirma oficial că aparatul era încă activ și se afla la revizie. Acum, după patru decenii, 203 ar fi efectuat ultimul său zbor.
Dauphin 203 a ajuns în România în 1986
Povestea elicopterului începe, de fapt, cu câțiva ani înainte. Conducerea comunistă căuta un aparat mai sigur pentru transportul lui Nicolae Ceaușescu. Elicopterele Alouette III folosite până atunci aveau un singur motor, iar specialiștii avertizaseră că o defecțiune produsă în timpul unui zbor la joasă altitudine, deasupra orașelor sau a unui teren accidentat putea avea consecințe grave. Soluția a venit din Franța.
În 1979 și 1980, România cumpărase deja patru SA-365 C Dauphin 2, produse de Aérospatiale: două amenajate pentru transport VIP și două în configurație „Turist”.
După aproximativ șapte ani de utilizare, cele patru elicoptere au ajuns la termenul unei revizii generale. România a ales să le returneze constructorului francez, valoarea lor fiind scăzută din prețul unor aparate mai moderne. În locul lor au fost cumpărate patru SA-365 N Dauphin, numerotate 201, 202, 203 și 204.
Studiul semnat de Petre Opriș și Radu Stan în Arhivele Olteniei arată că primele teste și recepții au avut loc la uzina Aérospatiale din Marignane, în februarie 1986.Literatura de istorie aeronautică oferă și un detaliu important pentru aparatul devenit celebru trei ani mai târziu: 203, cu înmatricularea YR-DFG, și 204/YR-DFH au ajuns în România la 12 iunie 1986.
Postarea care anunță acum retragerea lui 203 relatează și pregătirea personalului român în Franța, precum și drumul aparatelor spre România, prin Italia, Iugoslavia și apoi spre București.
Sursele de istorie aeronautică confirmă transportul în zbor al elicopterelor din Franța, deși există diferențe între relatări în privința traseului exact urmat de fiecare dintre cele două perechi.Astfel începea o carieră care avea să traverseze două regimuri politice și patru decenii.
Cine zbura cu elicopterul 203 înainte de Revoluție
Dauphin-urile nu erau elicoptere obișnuite ale aviației militare.
Cele patru Dauphin N din 1986 fuseseră destinate în primul rând deplasărilor lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Informațiile publicate ulterior în presa de specialitate arată că aparatele au fost folosite,
În configurația VIP, elicopterele erau amenajate diferit de un aparat de transport obișnuit. În spatele celor două locuri ale piloților existau fotolii destinate pasagerilor principali și o banchetă. Aeronava avea climatizare, compartiment pentru bagaje și amenajări concepute pentru transportul demnitarilor.
La exterior, Dauphin-urile erau albe și purtau însemnele Republicii Socialiste România. Pe fuselaj apărea și un delfin albastru, un detaliu care făcea imediat recognoscibilă aeronava. Nimic din toate acestea nu sugera că, numai trei ani mai târziu, unul dintre cele patru elicoptere avea să devină vehiculul cu care Nicolae Ceaușescu avea să părăsească definitiv sediul puterii sale.
Citește și: VIDEO Geanta de lux a Elenei Ceaușescu, scoasă la licitație
22 decembrie 1989. Ordinul pentru Vasile Maluțan: spre Comitetul Central
În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, regimul se prăbușea. Zeci de mii de manifestanți se aflau în centrul Bucureștiului. Armata începuse să se retragă, iar sediul Comitetului Central devenise imposibil de apărat în vechea formulă.
Potrivit rechizitoriului din Dosarul Revoluției, generalul Victor Atanasie Stănculescu i-a propus lui Nicolae Ceaușescu să părăsească sediul CC cu elicopterul. Ceaușescu a refuzat inițial și a mai încercat o dată să vorbească mulțimii, folosind o portavoce. A fost huiduit și s-a retras în clădire.
Stănculescu l-a contactat apoi pe generalul Iosif Rus, comandantul Aviației Militare, și a solicitat două elicoptere. Ambele au ajuns în zonă, dar numai unul a aterizat pe terasa clădirii: Dauphin 203.
A putut. Elicopterul a rămas acolo cu motoarele pornite, așteptând. Potrivit unei reconstrucții bazate pe mărturiile echipajului, aparatul ajunsese pe acoperiș în jurul orei 11:40. În acel moment, la câteva etaje mai jos, regimul Ceaușescu mai avea doar câteva minute.
Nouă oameni într-un elicopter cu șapte locuri. Dauphin 203 era să se prăbușească
La elicopter au ajuns Nicolae și Elena Ceaușescu, Manea Mănescu, Emil Bobu și cei doi ofițeri ai Direcției a V-a care îi însoțeau, Florian Raț și Marian Rusu. Echipajul era format din Vasile Maluțan, copilotul Mihai Ștefan și mecanicul de bord Stelian Drăgoi. În total: nouă oameni.
Configurația în care zbura aparatul oferea șapte locuri, iar decolarea de pe acoperiș a devenit una dintre cele mai periculoase manevre din cariera echipajului. Mihai Ștefan avea să povestească peste ani că elicopterul era mult peste greutatea normală. După ce a trecut de balustrada clădirii, aparatul a pierdut brusc altitudine.
„Am pierdut aproximativ 10-12 metri în gol”, și-a amintit copilotul. Maluțan a reușit să stabilizeze Dauphin-ul și să câștige viteză. Momentul este important și pentru o altă controversă istorică: ora exactă a fugii. Rechizitoriul Dosarului Revoluției indică 12:06 drept moment al decolării și momentul din care Nicolae și Elena Ceaușescu nu mai exercitau prerogativele puterii de stat. Alte reconstituiri și mărturii ale aviatorilor indică ora 12:09. Diferența de câteva minute apare de decenii în sursele despre Revoluție.
Cert este ceea ce au văzut oamenii din Piața Palatului: elicopterul s-a desprins de clădire, a pierdut pentru câteva clipe înălțime și apoi s-a îndepărtat spre nord. Puterea lui Nicolae Ceaușescu rămăsese în urmă.
De la Comitetul Central la Snagov. Ultimul zbor al lui Ceaușescu cu 203
Prima destinație a fost Snagov. Conform rechizitoriului, Dauphin-ul a survolat zona aeroporturilor Băneasa și Otopeni și a aterizat în complexul prezidențial de pe malul lacului Snagov. Acolo, Nicolae Ceaușescu a încercat să afle dacă mai există județe și structuri care îi recunosc autoritatea.
A telefonat mai multor prim-secretari de partid și a încercat să obțină sprijin. Manea Mănescu și Emil Bobu au rămas la Snagov. În elicopter s-au întors Nicolae și Elena Ceaușescu, Florian Raț și Marian Rusu, alături de cei trei membri ai echipajului.
Ceaușescu a indicat mai întâi baza de elicoptere de la Boteni, apoi a cerut schimbarea direcției spre Pitești. Între timp însă, situația din aer devenise complet diferită. Spațiul aerian fusese închis, iar echipajul știa că un elicopter prezidențial putea fi identificat rapid.
Din mărturiile ulterioare ale aviatorilor reiese că aparatul a fost reperat de radar. Mihai Ștefan își amintea că, după ce echipajului i-a fost comunicată poziția, Maluțan s-a întors spre Ceaușescu și l-a avertizat că riscă să fie doborâți.
De-a lungul anilor a circulat și varianta potrivit căreia Maluțan ar fi exagerat intenționat pericolul pentru a-l determina pe Ceaușescu să accepte aterizarea. Documentele oficiale sunt mai prudente: raportul Comisiei Senatoriale consemnează că pilotul a avertizat că zborul devenise periculos și că elicopterul putea fi reperat și atacat.
Ceaușescu a acceptat. Dauphin 203 a coborât lângă șoseaua spre Târgoviște, în zona Titu-Sălcuța. Pentru Nicolae și Elena Ceaușescu, acela a fost ultimul zbor din viața lor. Au continuat drumul cu automobile oprite pe șosea. Câteva ore mai târziu aveau să ajungă la Târgoviște, iar în după-amiaza zilei de 22 decembrie au fost introduși în UM 01417. Trei zile mai târziu, pe 25 decembrie 1989, au fost judecați și executați.
Dauphin 203 s-a ridicat din nou de la sol. De data aceasta, fără ei.
Cine a fost Vasile Maluțan, pilotul care i-a dus pe Ceaușești în ultimul lor zbor
Vasile Maluțan nu ajunsese întâmplător la manșa elicopterului prezidențial. Era aviator al Flotilei 50 și executa misiuni speciale pentru conducerea statului. Într-un interviu din 1990, consemnat în arhivele jurnalistice ale epocii, Maluțan spunea că din 1985 pilota elicopterul prezidențial.
Misiunile erau tratate după proceduri extrem de stricte. Personalul putea fi chemat de acasă fără prea multe explicații, iar zborurile erau pregătite în condiții speciale de securitate. Maluțan povestea că piloții erau permanent verificați și supravegheați.
Pe 22 decembrie, experiența lui a contat decisiv. Avea un elicopter supraîncărcat, o decolare de pe o clădire, obstacole foarte aproape și o situație politică în care nimeni nu mai știa cu certitudine cine dă ordine și cine le mai execută.
După Revoluție, Maluțan a continuat să zboare. Pe 25 mai 1995, a fost audiat de Comisia Senatorială „Decembrie 1989”, unde a relatat din nou episodul fugii lui Ceaușescu. Coincidența avea să fie dramatică: a doua zi, pe 26 mai 1995, Vasile Maluțan a murit într-un accident aviatic.
Pilota un elicopter folosit pentru lucrări agricole în zona Fundulea. Aparatul a lovit un cablu de înaltă tensiune și s-a prăbușit. Faptul că accidentul s-a produs la numai o zi după audierea sa a alimentat în timp diverse speculații, însă sursele publice despre accident indică lovirea liniilor electrice în timpul zborului la joasă altitudine.
Maluțan nu avea să vadă cât de lungă urma să fie cariera elicopterului pe care îl pilotase în ziua ce avea să-l facă celebru.
După Ceaușescu, Dauphin 203 a ajuns la Romavia și apoi la SRI
Revoluția nu a însemnat și sfârșitul celor patru Dauphin-uri. După 1989, aparatele 201-204 au fost trecute în custodia Romavia, compania aeriană de stat specializată inclusiv în transporturile oficiale. Ulterior au revenit în regim militar.
O lucrare dedicată istoriei elicopterelor din România arată că, spre finalul anilor '90, cele patru SA-365 N au fost repartizate unității de aviație aparținând Serviciului Român de Informații.
Iar 203 nu a fost păstrat doar ca exponat istoric. A continuat să zboare.
În vara lui 2024, SRI confirma pentru Gândul că exact elicopterul utilizat de soții Ceaușescu pe 22 decembrie 1989 se afla încă în exploatarea serviciului. Mai mult, instituția preciza că aparatul fusese trimis, începând din 15 aprilie 2024, la Airbus Helicopters România pentru revizia periodică obligatorie prevăzută de programul de mentenanță.
Cu alte cuvinte, la aproape 35 de ani după imaginile de pe acoperișul Comitetului Central, elicopterul continua să fie considerat o aeronavă operațională, nu o piesă de muzeu.
Ultimul zbor al lui Dauphin 203, după 40 de ani
Acum, povestea pare să fi ajuns la final. În postarea care anunță retragerea aparatului, autorul spune că Dauphin 203 a efectuat ultimul zbor și a fost retras din serviciul activ după 40 de ani. Același mesaj amintește și echipele de piloți și tehnicieni care au lucrat de-a lungul timpului cu aeronava și exprimă speranța că aceasta va fi păstrată într-un loc potrivit importanței sale istorice.
Până la momentul documentării acestui articol, SRI nu publicase un comunicat separat, ușor accesibil publicului, privind retragerea definitivă a aeronavei. Ultima confirmare oficială identificată este cea din 2024, când instituția declara că 203 se afla încă în exploatare.
Puține aparate de zbor din România au însă o biografie comparabilă. Construit în Franța în anii '80 pentru deplasările celei mai puternice familii din România comunistă, Dauphin 203 a transportat-o pe aceasta exact în momentul în care își pierdea puterea. A supraviețuit regimului pentru care fusese cumpărat, a trecut prin Romavia, a ajuns în aviația SRI și a mai rămas în serviciu zeci de ani.
Iar dacă ultimul său zbor chiar a avut loc acum, poate că următoarea destinație logică nu mai este un hangar operațional, ci un muzeu. Pentru că Dauphin 203 nu mai este doar un elicopter. Este una dintre puținele „piese” ale zilei de 22 decembrie 1989 care au continuat să funcționeze până aproape de prezent.
