EXCLUSIV: Postul Paștelui 2023. Ce să mâncăm în această perioadă?/Nutriționist: ”Eliminat orice produs procesat care imită mezelurile, brânzeturile sau untul”
Postul Paștelui 2023 reprezintă un moment important în calendarul creștin ortodox, în care credincioșii se abțin de la anumite alimente. Sfaturi oferite din partea unui nutritionist, în exclusivitate pentru stirilekanald.ro
Postul Paștelui 2023. Deoarece suntem în postul Paștelui până pe data de 16 aprilie, credincioșii trebuie să se abțină de la alimente precum carne, ouă, lapte și produse lactate. Cu toate astea, trebuie să ne hrănim sănătos și să avem în continuare o alimentație echilibrată care să nu ne creeze discomfort. Nutriționistul, Radu Ababi a vorbit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre alimentele sănătoase pe care ar trebui să le consumăm în postul Paștelui dar și despre alimentele care ne ajută să slăbim.
Fructele și legumele, cele mai recomandate în timpul postului
”Avem la dispoziție o gamă variată de legume și fructe, cartofi dulci, orez basmati, orez sălbatic sau brun ca surse de carbohidrati, nuci, alune, semințe, ca sursă de grăsimi sănătoase și proteine; fasole, linte, năut, mazăre, ciuperci ca surse de protein. Iar, ca preparate, recomand o combinație de proteine de origine vegetală cu o sursă de carbohidrați din cele menționate mai sus”, a precizat nutriționistul.
Pentru cei care își doresc să slabească, salatele sunt o suluție foarte bună și alimentele bogate în fibre.
Alimentele cu un indice glicemic mediu sau mic, ajută la slăbire în post
”În general, alimentele cu un indice glicemic mediu sau mic, dar aici diferă foarte mult cantitatea de la aliment la aliment, dacă persoanele sunt într-un proces de slăbire”, a mai
Totodată, foarte important de menționat este faptul că deși în post trebuie să renunțăm la carne, în continuare trebuie să ne asigurăm aportul suficient de proteine. Printre alimentele bogate în proteine se numără nucile, semințele dar și altele. De asemenea, aceste alimente trebuie să ne asigure și nivelul de sațietate.
”Ca surse de proteină recomand: lintea, năutul, mazărea, fasolea roșie, albă sau verde și ciupercile”, a spus nutriționistul.
Spre deosebire de postul Crăciunului, care este mai permisiv în ceea ce priveşte zilele cu dezlegare la peşte, postul Paştelui este mai aspru şi are doar două zile în care credincioşi pot mânca peşte. Astfel că, enoriaşii vor putea mânca peşte de sărbătoarea Buna Vestire şi de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile.