Close sidebar
Close sidebar

Fost primar din Caracal suspectat de peste o mie de fapte de abuz in serviciu, trimis in judecata alaturi de alte 23 de persoane

Fostul primar din Caracal Gheorghe Anghel, suspectat de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) de peste o mie de fapte de abuz in serviciu, dar si de consituirea unei retele organizate, a fost trimis in judecata in stare de libertate. Acesta este acuzat ca a decontat ilegal ”mese de protocol”, dar si achizitii nereale, creand un prejudiciu de peste cinci milioane de lei. Alte 23 de persoane, unele functionari publici din Primaria Caracal, au fost trimise in judecata in acelasi dosar.

Redactia Stirile Kanal D,


DISTRIBUIE
acest articol

Procurorii DNA au anuntat, miercuri, ca Serviciul Teritorial Craiova a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, lui Gheorghe Anghel, la data faptelor primar al municipiului Caracal, judetul Olt, pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat s abuz in serviciu in forma continuata, cu consecinte deosebit de grave, fiind retinute in sarcina sa 1.011 de acte materiale.

De asemenea, au fost trimise in judecata alte 23 de persoane, multe dintre ele functionari publici din Primaria Caracal, dar si reprezentantii unor societati comerciale, printre infractiunile pentru care se fac cercetari fiind fals in inscrisuri sub semnatura privata, instigare la fals, uz de fals in forma continuata si complicitate la comiterea acestor infractiuni.

In rechizitoriul intocmit, procurorii precizeaza ca, in perioada 2009 – 2012, la nivelul Primariei Municipiului Caracal, ”si-a desfasurat activitatea un grup infractional organizat care a avut drept scop obtinerea, de catre membrii sai si persoane apropiate acestora, de sume de bani necuvenite, in principal direct din incasarile institutiei publice, in conditii nelegale, prin folosirea de documente care nu atestau operatiuni comerciale reale”.

Prejudiciul cauzat bugetului Unitatii Administrativ Teritoriale a Municipiului Caracal este de 5.009.500 lei.

Din grupul infractional organizat au facut parte Anghel Gheorghe, primarul municipiului Caracal, si Tudor Maria, directorul economic al institutiei, care au detinut si calitatea de initiatori si coordonatori ai grupului, precum si functionari publici aflati in subordinea acestora si reprezentanti ai unor societati comerciale, care au actionat coordonat pentru obtinerea de foloase ilicite.

”Inculpatii Anghel Gheorghe si Tudor Maria au dispus eliberarea de sume de bani direct din casierie si au semnat ordine de plata in favoarea mai multor societati comerciale, fara ca aceste plati sa fie in vreun fel justificate de angajamente legale din care sa rezulte obligatii de plata in sarcina Primariei Caracal, fara sa existe dovada efectiva a receptionarii bunurilor platite si folosirea acestora in interesul institutiei, fara sa rezulte necesitatea obiectiva a efectuarii unor astfel de achizitii si fara ca aceste operatiuni financiare sa fie supuse controlului financiar preventiv”, precizeaza procurorii DNA.

Citeste si: „Pentru ce ai lăsat copilașul tău?”. Momente de coșmar la înmormântarea lui Ionuț, tânărul din Iași care și-a luat viața în curtea părinților! Familia lui este îngenuncheată de durere- kanald.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: UPDATE. Incendiu uriaș în Maramureș: Flăcările scăpate de sub control au ajuns la case și un rezervor de motorină, grad maxim de alertă- antena3.ro

Potrivit acestora, la grupul infractional organizat au aderat reprezentanti ai societatilor comerciale in numele carora s-au emis pretinsele „documente justificative” si alti functionari publici din cadrul Primariei care au pus la dispozitia angajatilor din cadrul Directiei Economice si casieriei centrale numeroase facturi fiscale si chitante cu continut nereal, documente de evidenta primara in care au fost consemnate de regula prestari de servicii fictive in beneficiul institutiei publice.

”De exemplu, a rezultat ca inculpatul Anghel Gheorghe a folosit discretionar bugetul local, in sensul ca a organizat diverse «mese de protocol», fara respectarea prevederilor legale si ale hotararilor Consiliului Local Caracal si a achizitionat produse care nu erau necesare institutiei publice sau servicii de presa destinate promovarii unei imagini favorabile, incalcand flagrant obligatiile stabilite de lege in sarcina sa ca ordonator principal de credite”, se arata in rechizitoriu.

In acest sens, a dat dispozitii atat direct, dar mai ales indirect, prin intermediul directorului economic, sa fie platite sume de bani in special din numerarul casieriei dar si prin ordine de plata (semnate de el si inculpata Tudor Maria), din conturile de Trezorerie ale institutiei publice, fara respectarea prevederilor legale si in baza unor inscrisuri care, in cea mai mare parte, nu atestau prestatii reale facute in beneficiul primariei sau a municipiului Caracal.

”Pentru ca mecanismul infractional elaborat alaturi de inculpata Tudor Maria sa poata fi efectiv aplicat si sa nu fie sesizate organele fiscale sau penale competente, inculpatul Anghel Gheorghe a suprimat mecanismele de control (controlul intern managerial, controlul financiar preventiv si auditul intern) prevazute de lege, care aveau ca obiect tocmai verificarea regularitatii si legalitatii acestor plati si, implicit, folosirea eficienta a fondurilor publice care constituiau bugetul Primariei Caracal”, mai spun procurorii.

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: UPDATE. Incendiu uriaș în Maramureș: Flăcările scăpate de sub control au ajuns la case și un rezervor de motorină, grad maxim de alertă- antena3.ro

In acelasi scop, cei doi au hotarat de comun acord eliminarea etapelor obligatorii prevazute de lege cu privire la utilizarea fondurilor publice si, implicit, suprimarea inscrisurilor care ar fi trebuit sa fie semnate de acestia – dispozitia de plata catre casierie si ordonantarea de plata, tocmai pentru a suprima dovezile scrise care probau activitatea infractionala derulata in perioada 2009 – 2012.

In cauza, Consiliul Local Caracal s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 5.009.500 lei.

In cauza, procurorii au dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile si imobile, ce apartin inculpatilor, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunerea de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.

Sursa: News.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI