"Cred că am început să trăim într-o dictatură militară. Ministrul Câmpeanu ne-a spus că nu este decizia lui, că ar deschide şi mâine şcolile, dacă ar putea. Însă decizia aparţine Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). Nu considerăm admisibil acest lucru şi vom merge înainte cu solicitarea noastră, pentru cei din clasele a 8-a şi a 12-a, care au examene de dat, pentru cei din mediul rural, care nu au acces la şcoala online.

O să mergem şi la CNSU, pentru dreptul fundamental la educaţie(...) Inspectoratele judeţene susţin că între 94 şi 96 la sută dintre elevi ar avea acces la învăţământ online. Aceste date mi se par false, similare raportărilor din perioada comunistă despre producţia agricolă la hectar", a declarat liderul AUR după discuţia cu ministrul.

AUR a cerut în mod repetat redeschiderea tuturor unităților de învățământ, înainte ca anul școlar să fie compromis, aspect susținut atât de OMS și UNICEF, cât și de Academia Română, organizația Salvati Copiii si Consiliul Național al Elevilor.

Din nou în bănci pe data de 11 ianuarie 2021

Un prim scenariu luat în calcul de Ministrul Educației ar fi ca după 11 ianuarie să se întoarcă la școală ei de la grădinițe și școlile primare și apoi școala gimnazială și învățământul preuniversitar, respectiv învățământul universitar.

Citeste si: Ministerul Educației, precizări de ultim moment despre redeschiderea școlilor în semestrul al II-lea

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Ca acest lucru să devină posibil, oficialii trebuie să se consulte cu specialiștii în epidemiologie pentru a nu se confrunta cu un nou val de infectări cu coronavirus și pentru a menține situația sub control. De asemenea, se va lua în vedere și procedurile din alte state.

„Sunt două decizii importante care trebuie luate, în principiu, în această săptămână. Una vizează redeschiderea școlilor, fiind avansată data de 11 ianuarie, însă e doar o variantă în lucru. Asta însemnă că cei de la grădiniță și elevii școlilor primare ar putea să se întoarcă la școală chiar din acest semestru. Astfel, semestrul II, care începe pe 8 februarie, i-ar găsi deja în bănci. În acest sistem de învățământ sunt peste 3 milioane de elevi și peste 500.000 de studenți.”, a spus ministrul Educației.

Copiii așteaptă cu nerăbdare să redevină normalitatea. Autoritățile fac tot posibilul pentru a ține sub control situația epidemiologică, pentru a nu exista riscuri majore. Sorin Cîmpeanu a mai precizat faptul că se urmărește reluarea fizică a cursurilor preuniversitare și universitare, iar acest lucru ar putea avea loc chiar la începutul anului 2021, în condițiile în care se vor respecta cu strictețe indicațiile specialiștilor.

„În Educație pot spune că avem o serie de urgențe. Urgențe care țin în primul rând de modul în care vom reuși să deschidem școlile cât mai repede posibil din perspectiva epidemiologică, începând fie și gradual cu grădinițele și învățământul primar, continuând cu învățământul gimnazial, liceal și universitar. Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru.”, a mai adăugat ministrul Educației.

Citeste si: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?- kfetele.ro

Citeste si: Bianca Drăgușanu, reacție după ce a fost acuzată că a circulat pe contrasens. Imaginile au devenit virale- radioimpuls.ro

Citeste si: După două ierni călduroase, Europa trebuie să se pregătească pentru temperaturi scăzute. Cum ar putea La Nina să crească prețurile- antena3.ro

Conform anunțului, venit de la minister vacanță de iarnă ia sfârșit pe data de 10 ianuarie. Elevii încep cursurile pe data de 11 ianuarie 2021, pentru încă trei săptămâni de școală din Semestrul I. Următoarea vacanță școlară prevăzută în calendar este pe data de 30 ianuarie și se încheie pe 7 februarie.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si