VIDEO - ION este primul consilier al Guvernului care folosește inteligență artificială

Premierul Nicolae Ciucă l-a prezentat, în debutul şedinţei de Guvern de miercuri, 1 martie, pe primul consilier onorific al prim-ministrului care foloseşte inteligenţă artificială. Conform premierului, ION este „un sistem care foloseşte inteligenţă artificială pentru a capta rapid şi automat părerile, doleanţele românilor, folosind informaţiile din spaţiul public”.

Premierul Nicolae Ciucă a prezentat, miercuri, în ședința de Guvern, noul consilier onorific, ”ION”, care va ajuta Executivul să fie ”informat în timp real de problemele și dorințele românilor”. Premierul a precizat că este vorba despre un proiect 100% românesc.

Ce va face ION

”Cei mai buni cercetători și profesori români din domeniu nu au vrut altceva prin acest proiect decât să dea o voce românilor. Un sistem care folosește inteligență artificială pentru a capta rapid și automat opiniile românilor, doleanțele lor folosind informațiile disponibile în spațiul public. Pentru mine acest demers reprezintă un motiv de bucurie, este un demers al cercetătorilor, al profesorilor de top din domeniu, al firmelor și companiilor din domeniu”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Citește și: O dramă socială a fost transformată în acuzații de abuz fizic și sexual. Trei surori care trăiau la lumina lumânării au fost luate de stat

Șeful Executivului a precizat că proiectul va primi rolul de consilier onorific al premierului. „ Apreciez că rolul lui este să ne ajute pe noi să putem să îi ajutăm mai bine pe cetățenii români, informând Guvernul României în timp real cu propunerile, problemele și dorințele românilor ”, a mai arătat premierul. 

Citește și: Un bărbat din Arad a trecut pe lângă moarte după ce a căzut cu maşina de pe un pod

Premierul a avut și un mic dialog cu noul său consilier:

Nicolae Ciucă: ”Cum pot românii să te învețe?
ION: ”Invit românii să intre pe ion.gov.ro. Așa pot învăța să-i reprezint, ca într-o oglindă, noi suntem ION”,

a fost o scurtă secvență din dialogul celor doi.

Proiectul este o premieră la nivel mondial

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja a declarat, miercuri, că proiectul ION este o premieră de nivel mondial, nicio altă ţară din lume, niciun alt prim-ministru din lume nu are un consilier guvernamental bazat pe inteligență artificială.

Citește și: Senatul a adoptat proiectul de lege care interzice publicitatea la jocuri de noroc şi pariuri în timpul zilei

Burduja a mai afirmat că cetăţenii îi pot da tag lui ION, folosind @noisuntemION pe reţelele de socializare şi acele informaţii vor fi transmise către ION, acesta fiind un canal. Al doilea canal este în persoană, iar robotul va merge în comunităţi, mai mici, mai mari, la metrou, în mediul academic, şi acolo va prelua în persoană ceea ce românii îi spun.

Citește și: Un bărbat din Arad a trecut pe lângă moarte după ce a căzut cu maşina de pe un pod

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri