
Maia Morgenstern vine la “40 de întrebări cu Denise Rifai” Emisiunea va putea fi vizionată de la 21:30, imediat după serialul de comedie “Strada Speranței”
Actrița Maia Morgenstern vine duminică, 8 mai, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată de la 21:30, imediat după serialul de comedie “Strada Speranței”.
Maia Morgenstern este una dintre cele mai mari actrițe de teatru și film din România, dar și directorul Teatrului Evreiesc de stat din București. De-a lungul carierei sale actoricești a interpretat zeci de roluri în filme de referință și sute de personaje cărora le-a dat viață pe scena celor mai importante teatre din țară.
Provine dintr-o familie cu origini evreiești, care a supraviețuit ororilor celui de al Doilea Război Mondial. Maia Morgenstern este una dintre cele mai cunoscute actrițe din România la nivel internațional, a jucat alături de Sharon Stone, Demi Moore, Monica Belluci și Andy Garcia. A interpretat magistral rolul Fecioarei Maria în filmul “Patimile lui Hristos”/ “The Passion of the Christ", regizat de Mel Gibson.
“Vă deranjează când v ă este stâlcit numele?”, “Cât de greu v-a fost să-i spuneți tatei că bunicul a murit la Auschwitz?”, “De câte ori ați fost victima antisemitismului?”, “Când nu s-a mai simțit Maia Morgenstern exclusă?”, “Cât contează pentru dumneavoastra gura lumii?”, “V-a fost predestinat rolul mamei lui Iisus?”, “A meritat filmul lui Mel Gibson patimile Maiei Morgenstern?”, “Ați privit vreodată înapoi cu mânie?”, “Ce simțiți când se trage cortina?” sunt doar câteva dintre cele 40 de întrebări adresate lui Maia Morgenstern în ediția de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu
Denise Rifai”, difuzată de la 21: 30, la Kanal D!Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.