Mama tinerei care ar fi murit de ciumă în Siberia rupe tăcerea, în ciuda interdicției totale de la Kremlin. "Este imposibil să spargi o eprubetă de laborator"

Daria Șipilova ar putea fi "pacientul zero" al unei epidemii extrem de periculoase care amintește de "Moartea Neagră" din Evul Mediu.

Se cunosc încă puține lucruri despre focarul de infecție cu ciumă din Siberia, iar secretomania autorităților din Rusia a dat naștere unor îngrijorări la nivelul Departamentului de Stat al SUA, Casei Albe, dar și Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Citește și: Trump spune că va vorbi cu Putin despre focarul de ciumă din Siberia. Ambasada SUA, avertisment de călătorie în Rusia

Mama cercetătoarei care lucra în laboratorul de la Institutul Anti-Ciumă din Irkutsk a acuzat cadrele medicale din orașul siberian că i-au lăsat fiica să moară.

Tânăra de 28 de ani a decedat în urmă cu câteva zile în urma unei suspiciuni de infectare cu ciumă pneumonică, scrie LadBible.

Mama Dariei Șipilova acuză autoritățile medicale din regiune

S-a vehiculat ipoteza că Daria ar fi spart accidental o eprubetă din laborator care conținea material biologic capabil să provoace ciuma pneumonică, însă mama sa, Svetlana, susține că fiica ei

nu a beneficiat de îngrijiri adecvate.

Daria a fost conectată la un ventilator săptămâna trecută, dar a decedat a doua zi, iar mama ei a declarat: "Au salvat mai mulți pacienți în astfel de situații, dar pe fiica mea nu au salvat-o. Pur și simplu au lăsat-o să moară.”

De asemenea, Svetlana s-ar fi plâns jurnaliștilor ruși că nu i-a fost comunicată nici până acum cauza decesului fiicei sale, precizând că "încă așteaptă ca aceasta să devină oficială” și dorește o confirmare certă.

Familia Dariei, în carantină

Daria nu a fost încă înmormântată, întrucât funeraliile nu pot avea loc cât timp rudele sale se află în carantină.

"Îmi este foarte greu acum. Toată această mascaradă se prelungește”, a spus ea, acuzând autoritățile că încearcă să ascundă circumstanțele morții fiicei sale prin "povești" despre spargerea unor eprubete.

Mama Dariei contestă ipoteza vehiculată în presa din Rusia.

"Nu vreau să citesc lucruri urâte despre copilul meu. Eu știu adevărul. Sunt nevoită să le dau replica unor persoane naive care chiar au crezut toate acele povești. Cei inteligenți, desigur, nu le-au crezut. Nici măcar medicii nu realizează că este imposibil să spargi eprubeta – chiar dacă o izbești de perete", a declarat mama Dariei.

Potrivit femeii din Irkutsk "doar un amator ar putea crede că este posibil să verși conținutul sau să spargi recipientul". "Sunt extrem de bine protejate”, a spus Svetlana.

Ea a afirmat că fiica sa a fost "abandonată” și "defăimată” după moarte.

Cazul din Rusia, în atenția OMS

Autoritățile de la Moscova au transmis marți către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk din Siberia.

"Niciun caz din această boală periculoasă nu a fost înregistrat în orașul Irkutsk, Federația Rusă", au spus autoritățile ruse într-un răspuns oficial la solicitarea OMS.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că a solicitat informații suplimentare pentru a clarifica "cauza pneumoniei severe, agentul patogen care a determinat luarea măsurilor de sănătate publică și relatările din presă privind un al doilea angajat cu pneumonie de cauză nedeterminată".

El a afirmat că schimbul de informații "în timp util, complet și transparent", în conformitate cu reglementările sanitare internaționale, este "esențial pentru a clarifica rapoartele contradictorii și pentru a permite o evaluare precisă a potențialelor riscuri pentru sănătatea publică".

Rușii se comportă "similar cu chinezii în criza COVID"

Statele Unite au cerut oficial informații suplimentare de la Rusia cu privire la incidentul din regiunea Irkutsk.

Potrivit CNN, americanii vor să afle dacă agentul patogen a fost modificat genetic.

"De un lucru suntem siguri: rușii se vor comporta la fel cum au făcut-o chinezii cu Covid”, a declarat un oficial american pentru CNN.

Cazul Dariei Șipilova a stârnit îngrijorări în plan locală privind un posibil caz de ciumă pneumonică și a dus la instituirea carantinei și a altor măsuri în regiunea Irkutsk.

Femeia ar fi intrat în contact cu aproximativ 200 de persoane, care sunt acum monitorizate de temerea unui focar.

Conform presei ruse, mai multe spitale din regiune au intrat în carantină și se află sub măsuri stricte de securitate.

Autoritățile din Baikalsk au îndemnat locuitorii, pe data de 3 octombrie, să nu călătorească în Shelekhov din cauza situației legate de ciumă.

La două ore după publicare, mesajul a fost șters, iar canalul pro-guvernamental REN TV a șters mai multe articole dedicate subiectului.

Agenția federală rusă de supraveghere a sănătății și bunăstării publice a transmis că situația epidemiologică din regiunea Irkutsk se află sub control.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri