Marian Drăgulescu, în această seară, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”: ”A fost o relație nocivă, au avut loc foarte multe scandaluri, certuri!”
Marian Drăgulescu, gimnastul de aur al României, vine în această seară, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune ce va fi difuzată de la ora 23:15, la Kanal D!
Este unul dintre cei mai valoroși sportivi români, cu un palmares impresionant- 300 de medalii, 31 dintre ele fiind titluri obținute la marile competiții: 3 medalii la Olimpiade, 18 la Europene și 109 medalii la Mondiale-, deține totodată titulatura de cel mai medaliat român din toate timpurile.
De numele lui Marian Drăgulescu se leagă și episoade mai puțin fericite, mediatizate în presă, unul dintre acestea fiind episoadele violente din căsnicia lui, recunoscute de sportiv.
Marian Drăgulescu este invitatul lui Denise Rifai
“A fost o relație nocivă, au avut loc foarte multe scandaluri, certuri. Gândiți-v ă că am fost doi tineri care scoteau ce este mai rău. Ne luam parte în parte, de cele mai multe ori ea sărea… E un episod din viața mea de care nu sunt mândru”, spune Marian Drăgulescu.
“Este înălțimea cel mai mare complex al dvs.?”, „V-a fost vreodată teamă că veți rămâne paralizat pe viață?”, „De ce ați bătut-o pe Larisa Drăgulescu?”, „V-ați bătut copiii?”, „V-ați lăsat mama să vă controleze căsnicia?”, „V-au adus scandalurile din viața personală popularitatea pe care v-o doreați?”, „Este abuzul o practică în gimnastică românească?”, „Vă sperie viitorul fără gimnastică?”, acestea
sunt doar câteva dintre cele 40 de întrebări adresate lui Marian Drăgulescu în ediția de astăzi a emisiunii moderate de Denise Rifai, la Kanal D!