El a spus şi că trebuie făcută o analiză în ce priveşte turismul de pe Valea Prahovei şi de pe litoral, întrucât acolo merge populaţie din toată ţara şi apoi se întoarce, făcând transmitere comunitară în localităţi, în contextul în care în zonele turistice măsurile de protecţie se respectă cel mai puţin. ”Nu discutăm de carantina locurilor de vacanţă, discutăm de agenţii economici care ar trebui să respecte regulile şi precauţiile care au fost stabilite”, a menţionat el.
Nelu Tătaru a spus, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că de trei zile, s-a văzut că jumătate din cazurile noi de infectare cu coronavirus erau în Argeş, Prahova şi Bucureşti.
”Trebuie să facem o analogie şi să vedem ce înseamnă tot turismul pe Valea Prahovei sau ce înseamnă apoi litoralul, în care vine populaţie din toată ţara şi se reîntoarce apoi în toată ţara, făcând o transmitere comunitară în localităţile lor”, a afirmat el, în acest context.
Citeste si: Medicul Virgil Musta: Probabil e mai greu de crezut acum pericolul care încă ne paşte
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
El a explicat că în acele zone turistice se respectă cel mai puţin regulile şi atunci trebuie reevaluate controalele la agenţii economici şi judeţele de unde vin aceste persoane.
Întrebat dacă se poate ajunge până la carantinarea locurilor de vacanţă, Tătaru a replicat: ”Nu discutăm de carantina locurilor de vacanţă, discutăm de agenţii economici care ar trebui să respecte regulile şi precauţiile care au fost stabilite (…) în măsura în care acele norme nu sunt respectate, atunci se vor lua măsuri la acei agenţi economici”.
Citeste si: Nimeni nu mai respectă regulile de distanțare socială! Este halucinant ce s-a întâmplat în acest weekend
”Nu este intenţia noastră să ne transformăm în stat poliţienesc, dar acele reguli, odată cu relaxarea, cu redeschiderea activităţilor economice au fost însuşite, şi-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Mă repet, cei care au participat alături de noi la redeschiderea şi au fost de acord cu regulile, să le respecte.
(…) La o relaxare pe care ne-am asumat-o toţi, şi Ministerul Sănătăţii, şi Guvern, şi activitatea economică în discuţie, ar fi trebuit să nu ajungem aici”, a spus Tătaru.
El a menţionat că focarele existente sunt gestionate în acest moment, dar ”apariţia la un moment dat într-o comunitate, într-o localitate a mai multor cazuri, vor impune nişte măsuri acolo”.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: Pericolul COVID-19 pentru copii. Cum poate evolua boala în funcție de vârstă
Întrebat dacă este vorba despre restricţii de circulaţie în localitate, Tătaru a răspuns: ”Deocamdată nu este necesar, dar odată cu evoluţia nefavorabilă ne gândim şi la acest lucru”.