Este una dintre cele mai cumplite fotografii rămase din timpul Holocaustului: un bărbat îngenunchează la marginea unei gropi comune pline cu cadavre, iar în spatele său un militar nazist îi îndreaptă pistolul spre cap. Timp de peste opt decenii nu s-a știut cine era călăul.
Cercetările unui istoric german, documentele de arhivă, fotografiile păstrate de o familie și, în cele din urmă, tehnologia de recunoaștere facială au permis însă identificarea acestuia cu un grad foarte ridicat de probabilitate.
Ironia cumplită este alta: după 85 de ani, știm foarte probabil cine este omul care ține pistolul. Nu știm însă nici astăzi numele celui pe care îl vedem cu numai câteva clipe înainte de moarte.
Fotografia care a devenit unul dintre simbolurile Holocaustului
Imaginea este cunoscută în întreaga lume sub numele „The Last Jew in Vinnitsa” – „Ultimul evreu din Vinnița”.
În prim-plan se află un bărbat îmbrăcat civil, îngenuncheat lângă o groapă comună în care se văd deja trupurile altor victime. În spatele său, un militar german îi îndreaptă pistolul spre ceafă.
Nu este cunoscut nici măcar fotograful. Istoricul german Jürgen Matthäus consideră însă foarte probabil ca imaginea să fi fost realizată de un alt militar german. Asemenea fotografii ale atrocităților comise pe Frontul de Est ajungeau uneori în albumele personale ale soldaților și erau trimise sau duse acasă.
Fotografia a ajuns să reprezinte o dimensiune a Holocaustului care, în memoria colectivă, a rămas multă vreme în umbra lagărelor de exterminare: crimele în masă comise prin împușcare.
Potrivit United States Holocaust Memorial Museum, aproape o treime dintre cele șase milioane de victime evreiești ale Holocaustului au fost ucise în execuții în masă. În teritoriile sovietice ocupate, numărul evreilor omorâți prin împușcare sau cu ajutorul camionetelor de gazare este estimat la cel puțin 1,5 milioane și posibil peste două milioane.
Holocaustul prin și unitățile mobile ale morții
După invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă, la 22 iunie 1941, în spatele trupelor Wehrmachtului au înaintat patru mari unități numite Einsatzgruppen.
Erau formațiuni ale Poliției de Securitate și SD, serviciul de informații al SS, cărora li s-a dat misiunea de a elimina persoanele considerate de regimul nazist inamici „rasiali” sau politici. Principalele victime aveau să devină evreii, dar au fost vizați și romii, oficialii sovietici și alte categorii de civili.
Crimele nu erau comise numai de cei aproximativ 3.000 de membri ai celor patru Einsatzgruppen. La operațiuni participau sau contribuiau unități Waffen-SS, polițiști germani, militari ai Wehrmachtului și auxiliari locali.
Metoda putea fi terifiant de simplă. Victimele erau adunate, transportate sau conduse până în apropierea unei gropi, uneori obligate chiar să o sape, după care erau împușcate la marginea ei sau direct în interior.
Jürgen Matthäus a spus că imaginea ar trebui să fie considerată la fel de importantă pentru memoria Holocaustului precum cea a porții de la Auschwitz, tocmai pentru că arată contactul direct dintre călău și omul pe care urmează să-l ucidă. Doar că, timp de zeci de ani, chiar și povestea de bază a fotografiei a fost greșită.
Fotografia nu a fost realizată la Vinnița
Jürgen Matthäus este istoric german specializat în Holocaust și a lucrat timp de peste trei decenii la United States Holocaust Memorial Museum din Washington. Înainte de a încerca să afle numele militarului din fotografie, a început prin a pune sub semnul întrebării ceea ce se credea deja că se știe despre imagine.
În 2023 a publicat în revista academică „Holocaust and Genocide Studies” studiul „The last Jew in Vinnitsa: Reframing an Iconic Holocaust Photograph”, în care reanaliza informațiile asociate celebrei imagini. Investigația avea să schimbe fundamental povestea. Fotografia nu fusese făcută la Vinnița, în Ucraina.
O piesă esențială a apărut într-un jurnal al unui ofițer al Wehrmachtului, devenit cunoscut cercetătorilor în 2021. În el se afla fotografia, însoțită de o mențiune care indica drept loc al execuției citadela din Berdîciv și data de 28 iulie 1941. Cercetările ulterioare au corelat informația cu documentele unităților germane. Potrivit unor cercetări prezentate în iulie 2026 de istoricul Stefan Hördler, peste 70 de oameni ar fi fost uciși acolo în acea zi.
Berdîciv se află în Ucraina de azi, la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de Kiev și la circa 90 de kilometri nord de Vinnița. Matthäus a ajuns astfel la concluzia că fotografia fusese realizată cel mai probabil în primele ore ale după-amiezii zilei de 28 iulie 1941, la citadela din Berdîciv.
În zonă opera atunci Einsatzgruppe C. Titlul sub care imaginea devenise celebră timp de generații era, prin urmare, greșit. Dar stabilirea locului, datei și unității care comisese masacrul avea să deschidă o altă posibilitate: identificarea oamenilor din fotografie.
Un cititor a privit fotografia și i s-a părut că recunoaște călăul
Uneori, după mii de ore petrecute în arhive, marile descoperiri pornesc de la un simplu mesaj. După ce primele rezultate ale cercetării lui Jürgen Matthäus au devenit cunoscute și au fost prezentate în presa germană, istoricul a fost contactat de un cititor.
Bărbatul era profesor pensionar și fotografia îi trezise de mult timp o bănuială. Militarul care ținea pistolul semăna cu unchiul soției sale. Numele lui era Jakobus Onnen. Familia păstrase inclusiv corespondență trimisă de acesta de pe Frontul de Est, deși scrisorile fuseseră distruse în anii '90. Rămăseseră însă fotografii.
Deodată, istoricul nu mai căuta un chip anonim printre mii de militari germani. Avea un nume, o biografie și imagini cu omul care ar fi putut apărea lângă groapa comună în acea zi din iulie 1941.
Cine era Jakobus Onnen, profesorul ajuns într-o unitate a morții
Jakobus Albertus Onnen s-a născut în 1906, în Ostfriesland, nord-vestul Germaniei. Biografia sa este cu atât mai tulburătoare cu cât, înainte de război, nu avea profilul unui militar de carieră. Din 1927 a studiat la Universitatea din Göttingen limbi moderne, engleză și franceză.
În 1932 și-a luat primul examen de stat și a început să lucreze la o școală colonială din Witzenhausen. Avea să devină profesor de engleză, franceză și educație fizică. În paralel însă, Onnen se apropiase devreme de nazism. A intrat în NSDAP în 1931, înainte ca Adolf Hitler să ajungă la putere.
În anul următor a devenit membru SA, iar în 1933 a trecut în SS. Un text publicat de el în 1937 arată și adeziunea la ideile expansioniste și coloniale promovate de regimul nazist. Cercetări prezentate în 2026 de istoricul Stefan Hördler au completat una dintre marile necunoscute din biografia sa: cum a ajuns un profesor, fără o carieră importantă în aparatul de securitate nazist, într-un Einsatzgruppe.
Înaintea războiului, Onnen fusese chemat în SS-Totenkopfstandarte „Brandenburg”, unitate legată de lagărul Sachsenhausen. În 1940 a ajuns în structuri SS desfășurate în Polonia ocupată, iar în ianuarie 1941 a fost convocat ca rezervist Waffen-SS în zona unde erau formate unitățile Einsatzgruppen.
În vara aceluiași an făcea parte din Einsatzgruppe C, exact unitatea aflată la Berdîciv. În fotografie, militarul de lângă groapă poartă ochelari și țintește calm către capul victimei. La numai 35 de ani, profesorul de limbi străine devenise, dacă identificarea este corectă, unul dintre autorii unei crime surprinse întâmplător pe peliculă și păstrate pentru următoarele opt decenii.
Onnen nu avea să răspundă niciodată în fața unui tribunal. A fost ucis pe Frontul de Est în august 1943.
Cum a intrat inteligența artificială în anchetă
Fotografiile păstrate de familia lui Jakobus Onnen le-au oferit cercetătorilor ceva ce până atunci le lipsise: imagini certe ale suspectului cu care putea fi comparat militarul din fotografia execuției. În această etapă au intervenit și voluntari ai Bellingcat, care au contribuit la analiza imaginilor cu ajutorul unor instrumente digitale de comparare facială.
Rezultatele au indicat potriviri extrem de ridicate. Presa germană a relatat valori între aproximativ 98,5% și 99,9%, în funcție de fotografiile comparate. Tocmai vechimea și calitatea imaginilor fac însă ca asemenea procente să trebuiască interpretate cu prudență. Și aici apare o diferență esențială.
Inteligența artificială nu a primit fotografia din 1941 și nu a căutat singură prin milioane de chipuri până când a afișat numele „Jakobus Onnen”. Mai întâi au existat ani de cercetare istorică. A fost identificat locul, stabilită data și unitatea. Un membru al familiei a formulat apoi ipoteza privind identitatea militarului. Au fost găsite fotografiile lui Onnen.
Abia după aceea tehnologia a devenit unul dintre instrumentele folosite pentru verificarea ipotezei. Jürgen Matthäus însuși a respins ideea unei soluții miraculoase furnizate de tehnologie.
Ce este Bellingcat și cum investighează crime folosind internetul
Numele Bellingcat a devenit cunoscut în ultimul deceniu datorită unor investigații care ar fi fost greu de imaginat în jurnalismul clasic. Bellingcat este un colectiv internațional independent de cercetători, investigatori și jurnaliști, fondat în 2014 și specializat în ceea ce se numește OSINT – Open Source Intelligence, adică investigații realizate folosind informații disponibile public.
Fotografii și filmări publicate online, imagini din satelit, hărți, baze de date, postări pe rețele sociale, documente și metadate pot fi comparate pentru a stabili unde și când a fost făcută o fotografie, traseul unui vehicul sau identitatea unei persoane.
Bellingcat afirmă că urmărește ca metodele sale să fie verificabile și publică inclusiv ghiduri prin care alți jurnaliști sau cercetători pot reproduce asemenea investigații. Colectivul a devenit cunoscut la nivel internațional mai ales prin cercetările privind doborârea zborului Malaysia Airlines MH17, deasupra estului Ucrainei, în 2014.
În cazul fotografiei din Berdîciv, voluntarii Bellingcat nu au înlocuit cercetarea istorică. Au adăugat o unealtă modernă unei investigații care se sprijinea deja pe documente de epocă, jurnale, informații despre unitățile SS, biografia suspectului și mărturia familiei.
Împreună, toate acestea l-au făcut pe Matthäus să considere identificarea suficient de solidă pentru a o publica. Criminalul are un nume. Victima încă nu
La 85 de ani după ce obturatorul unui aparat foto s-a închis pentru o fracțiune de secundă la marginea unei gropi comune din Ucraina, unul dintre oamenii surprinși în imagine poate avea, în sfârșit, un nume: Jakobus Onnen.
Profesor. Membru al NSDAP și SS. Rezervist Waffen-SS. Membru al Einsatzgruppe C. Mort în 1943, fără să fi răspuns vreodată pentru scena pe care o vedem în fotografie. Dar Jürgen Matthäus încearcă să rezolve și cealaltă jumătate a misterului. Cea mult mai importantă. Cine este bărbatul îngenuncheat în fața lui?
Istoricul colaborează cu cercetătorul ucrainean Andrii Mahaletskyi și caută răspunsul inclusiv în documentele sovietice despre comunitățile locale. Tehnologia de recunoaștere facială ar putea fi folosită din nou, însă numai dacă vor fi găsite fotografii care să poată fi comparate cu chipul victimei.
Pentru multe dintre victimele deportate din vestul Europei au rămas liste și documente. În teritoriile ocupate, oameni întregi, familii și uneori comunități au dispărut direct în gropi comune, fără o evidență comparabilă. Milaione de oameni au fost victime ale acestor crime în teritoriile ocupate, iar numele multora dintre ei nu au fost recuperate niciodată.
După mai bine de opt decenii, arhivele și tehnologia au reușit să redea un nume unuia dintre cei doi oameni aflați în centrul celebrei fotografii. Deocamdată, însă, numele recuperat de istorie este al celui care ținea pistolul, nu al celui care urma să moară.
