O boală venerică rezistentă la antibiotic riscă să facă ravagii în Europa. Care e situația în România?
Gonoreea rezistentă la ceftriaxonă, un antibiotic esențial pentru tratarea infecției, este depistată tot mai des în Europa. Unele cazuri sunt contactate deja local, fără legătură cu o călătorie în afara țării.
Ce a declanșat alerta în Europa
Primele cazuri europene de gonoree rezistentă la ceftriaxonă erau, în mare parte, izolate și asociate călătoriilor, mai ales în Asia de Sud-Est. Situația s-a schimbat în 2025 și 2026: unele persoane diagnosticate nu călătoriseră, iar autoritățile au identificat grupuri de cazuri legate între ele. Acesta este motivul pentru care Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor — ECDC, adică European Centre for Disease Prevention and Control, agenția Uniunii Europene care monitorizează amenințările provocate de boli transmisibile — a publicat o evaluare
Evaluarea cuprinde raportări din 11 țări europene. Creșteri mai vizibile au fost semnalate în Franța, Germania, Suedia și Regatul Unit. De exemplu, Suedia a identificat nouă cazuri rezistente în 2025 și alte patru în prima jumătate a anului 2026, după ani în care raportase cel mult trei anual. În Regatul Unit au fost înregistrate 29 de cazuri în 2025, față de 13 în 2024, iar în primăvara lui 2026 a fost depistat un grup de șase cazuri într-o rețea de contacte sexuale, fără călătorii recente raportate.
Există însă două cifre care nu trebuie confundate. În 2024, țările Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European au raportat 106.331 de cazuri de gonoree de toate tipurile. Numărul nu reprezintă cazurile rezistente la ceftriaxonă, care sunt încă rare în datele europene.
ECDC apreciază că riscul actual este scăzut pentru populația generală activă sexual și scăzut spre moderat pentru persoanele cu parteneri multipli sau schimbători și contacte ocazionale fără prezervativ.
Riscul ar putea crește dacă transmiterea tulpinilor rezistente se extinde.România: puține cazuri raportate, dar câte sunt testate pentru rezistență?
Cel mai recent raport epidemiologic european cu date pentru România consemnează 38 de cazuri de gonoree în 2024, față de 30 în 2023.
Rata raportată pentru România este de 0,2 cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce rata europeană din același raport este de 26,9. Cele 38 sunt infecții cu gonoree raportate în general: tabelul nu spune că vreuna dintre ele ar fi fost rezistentă la ceftriaxonă.România nu apare nici între cele 11 țări ale căror raportări de cazuri rezistente sunt descrise în evaluarea de risc din iulie 2026.
Un studiu publicat în februarie 2026 de cercetători de la Spitalul Colentina arată de ce contează locul din care se recoltează proba. Într-o campanie de testare desfășurată în București, patru dintre cei 70 de participanți au fost diagnosticați cu gonoree. La aceștia au fost identificate cinci localizări pozitive, dintre care patru în gât sau rect.
Testarea limitată la zona genitală ar fi ratat aceste localizări. Participanții proveneau însă dintr-o campanie clinică și fuseseră selectați pe baza unor factori de risc: rezultatele nu pot fi transformate într-o estimare pentru întreaga populație a României. Studiul nu a măsurat rezistența celor patru infecții la ceftriaxonă.
Autorii studiului citează 39 de cazuri din raportarea națională pentru 2024, cu unul mai mult decât cifra din tabelul ECDC.
Citește și: Elev suspect de scarlatină. Adolescentul de 15 ani e internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi
Ce este „super-gonoreea”? Nu vorbim despre o singură tulpină nouă
Gonoreea este o infecție cu transmitere sexuală produsă de bacteria Neisseria gonorrhoeae, numită și gonococ. Bacteria poate infecta mucoasele organelor genitale, ale rectului și ale gâtului. Când se spune că „gonoreea este rezistentă”, rezistența aparține bacteriei care provoacă infecția: un antibiotic folosit în mod obișnuit poate deveni mai puțin eficient împotriva ei.
Organizația Mondială a Sănătății — OMS, World Health Organization în engleză — folosește expresia informală „super-gonoree” pentru formele cu rezistență extinsă la medicamente. Documentul ECDC se referă la mai multe tulpini și linii genetice, nu la apariția unei singure bacterii noi. Unele sunt numite MDR, din multidrug-resistant, adică multirezistente: în clasificarea folosită de ECDC, ele rezistă la cel puțin un medicament de primă linie și la cel puțin două antibiotice alternative.
XDR vine din extensively drug-resistant, adică rezistență extinsă: sunt afectate cel puțin două medicamente de primă linie și cel puțin trei categorii de alternative. Aceste etichete descriu opțiunile de tratament, nu un set diferit de simptome.
Ceftriaxona este un antibiotic administrat prin injecție și rămâne un tratament preferat pentru gonoree. Una dintre căile prin care gonococul îi rezistă implică modificări ale genei penA. Aceasta controlează producerea unei proteine de care antibioticul trebuie să se lege pentru a împiedica bacteria să își construiască peretele celular. Cercetările de laborator arată că anumite modificări reduc eficiența acestei legături. Bacteria poate acumula mutații și poate prelua material genetic de la bacterii înrudite. ECDC a identificat mai multe variante ale genei penA în cazurile investigate.
Cum se transmite și cât de contagioasă este
Gonoreea se transmite în principal prin contact sexual vaginal, anal sau oral cu o persoană infectată. Ea poate fi transmisă și de la mamă la copil în timpul nașterii. O persoană fără simptome poate transmite bacteria; tocmai de aceea, absența usturimii sau a secrețiilor nu înseamnă că un contact a fost lipsit de risc. Căile de transmitere sunt aceleași și pentru tulpinile rezistente.
Există estimări ale riscului pentru un act sexual vaginal cu un partener infectat, dar ele trebuie citite cu prudență. O sinteză științifică publicată în 2019 indică aproximativ 50% pentru transmiterea de la bărbat la femeie și 20% în sens invers, per act sexual. Estimările provin din cercetări mai vechi, între care un studiu publicat în 1970 și unul publicat în JAMA în 1983. În acesta din urmă, doar 12 femei avuseseră o singură expunere documentată.
Evaluarea ECDC nu arată că bacteriile rezistente s-ar transmite, prin natura lor, mai ușor la fiecare contact. Pericolul suplimentar este altul: dacă o infecție nu este depistată sau tratamentul inițial nu o elimină, persoana poate continua să poarte și să transmită bacteria. OMS atrage atenția că acest lucru poate contribui la răspândirea rezistenței.
Ce simptome dă și ce se poate întâmpla fără tratament
Simptomele, atunci când apar, încep de obicei la 1–14 zile după contactul cu o persoană infectată, potrivit fișei OMS despre gonoree. La bărbați pot apărea usturime la urinare, secreție albă, galbenă sau verzuie din penis și, uneori, durere ori umflare a testiculelor. La femei pot apărea secreții vaginale, usturime la urinare și sângerări între menstruații sau în timpul contactului sexual. Multe femei nu au însă simptome ori nu le observă.
Localizarea infecției schimbă tabloul. La nivel rectal pot apărea mâncărime, durere, secreții sau sângerare. În gât, infecția nu produce de cele mai multe ori niciun simptom; uneori poate provoca durere. Simptomele nu pot spune dacă bacteria este rezistentă la ceftriaxonă. Pentru aceasta este nevoie de investigații de laborator, în special de testarea sensibilității bacteriei la antibiotice.
Lăsată netratată, gonoreea poate produce boală inflamatorie pelvină, sarcină extrauterină și infertilitate. Complicații pot apărea și la bărbați, iar în cazuri rare infecția se poate răspândi în sânge și la articulații. Transmiterea la naștere poate provoca o infecție oculară gravă nou-născutului. Aceste riscuri privesc gonoreea în general; rezistența devine deosebit de importantă atunci când întârzie eliminarea infecției.
Se mai poate trata gonoreea rezistentă?
Da, în cazurile analizate de ECDC, tratamentul a reușit. În Regatul Unit au existat și situații în care prima schemă nu a eliminat infecția, mai ales când aceasta se afla în gât sau rect, dar pacienții au fost tratați ulterior cu alte scheme. Așadar, rezistența la ceftriaxonă este o problemă serioasă pentru medici și pentru sănătatea publică; ea nu înseamnă că infecțiile descrise în evaluarea din iulie 2026 au rămas incurabile.
Un test molecular poate identifica gonococul într-o probă recoltată din zona expusă. Pentru a afla cum răspunde bacteria la antibiotice, laboratorul poate avea nevoie și de o cultură — creșterea bacteriei din probă — urmată de testarea sensibilității ei la medicamente. De aceea, ECDC recomandă recoltarea și din gât sau rect atunci când istoricul contactelor o justifică, investigarea suspiciunilor de eșec al tratamentului și un test care să confirme vindecarea în cazurile cu rezistență la ceftriaxonă.
Faringele necesită atenție aparte: infecția de acolo este adesea lipsită de simptome și poate fi mai greu de eliminat. OMS explică faptul că în această zonă trăiesc și bacterii înrudite, cu care gonococul poate schimba material genetic. Alegerea sau repetarea unui antibiotic trebuie, prin urmare, făcută de medic pe baza situației clinice și, când există, a rezultatelor de laborator.
Ce pot face oamenii și ce mai trebuie aflat în România
Folosirea corectă a prezervativului reduce riscul de gonoree. După simptome sau un posibil contact cu o persoană infectată, testarea contează chiar dacă nu există semne vizibile. Medicul poate stabili din ce zone trebuie recoltate probele, în funcție de tipul contactului sexual. Dacă infecția este confirmată, anunțarea partenerilor sexuali îi ajută să se testeze și reduce riscul de transmitere sau reinfectare.
