Polițiștii din Constanța, împreună cu procurorii DIICOT Constanța au destructurat o grupare specializată în fabricarea de țigarete contrafăcute.
"La data de 1 februarie, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Constanţa au pus în aplicare opt mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Hunedoara şi Suceava, fiind descoperită o fabrică de ţigarete contrafăcute, care funcţiona în afara antrepozitului fiscal. Linia de producţie a fost identificată în incinta unui depozit amenajat subteran, amplasat sub o hală, la domiciliul unuia dintre bănuiţi.
Au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 120.000 de ţigarete contrafăcute, 700 de kilograme de tutun mărunţit, 200.000 de ambalaje inscripţionate, necesare în procesul de producţie şi un autovehicul de transport”, se arată în comunicat.
Citeste si: Într-un autocamion au fost găsite 81 de kilograme de opiu, în valoare de 1,5 milioane de euro. Acestea aparțineau unui turc
Grupul infracțional a apărut în luna ianuarie a acestui an
În urma cercetărilor efectuate, cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 36 și 44 de ani, vor fi propuse pentru arestare preventivă, dintre care una în lipsă, pentru constituirea unui grup infracțional organizat.Aceștia dețin produse accizabile supuse marcării, fără a i marcate sau marcate necorespunzător, folosirea unui logo sau firme care să producă confuzie cu cele folosite legitim.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Potrivit DIICOT, gruparea ar fi fost constituită în luna ianuarie a acestui an.
"În acest scop, inculpaţii au achiziţionat, în cursul anului 2022, o fabrică de ţigarete pe care au instalat-o într-o comună de pe raza judeţului Hunedoara, într-o încăpere aflată în subteranul unei hale, în incinta unui parc de dezmembrări auto.
De asemenea, aceştia au achiziţionat cantitatea de circa 6.500 de kilograme de tutun, o cantitate mare de carton imprimat cu sigla unui comerciant cunoscut, foiţe din folie de plastic, foiţe de hârtie şi filtre cu intenţia de a fabrica 500.000 de pachete ţigarete, fără a deţine autorizaţie în acest sens. Aceste pachete de ţigarete pot fi vândute pe piaţa neagră, la prima mână, cu suma totală de 750.000 de euro",
arată DIICOT.
Citeste si: Șapte persoane au fost duse la audieri după o razie a polițiștilor prahoveni. Oamenii legii au confiscat un pistol, săbii şi cuţite