Prima zi de Paște 2023. Potrivit tradiției populare, se spune că în prima zi de Paște se deschid cerurile și sufletele celor dragi care s-au stins din viață revin acasă pentru a-i proteja și ocroti pe cei dragi. 

Citește și: La ce oră ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim în România?

Prima zi de Paște 2023.

Prima zi de Paște 2023: Tradiții și obiceiuri pentru Duminica Sfântă

Prima zi de Paște 2023.

Prima zi de Paște 2023: Tradiții și obiceiuri pentru Duminica Sfântă

Prima zi de Paște 2023. Tradiții și obiceiuri importante

Se spune că la masa de Paște primul aliment pe care creștinii ortodocși trebuie să îl consume este un ou pentru că acesta aduce sănătate trupească și psihică.

În Transilvania în prima zi de Paște se merge cu udatul. Băieții merg cu sticluțe de parfum în casele unde sunt doamne și domnișoare și le udă pentru ca acestea să „nu se vrăjească”.

În coșul pe care gospodinele în duc la Biserică se pune o farfurie pe care se așează pasca, şuncă, bani, flori, sfeclă roşie cu hrean şi ouăle roşii.

Citește și: Slujba de Înviere 2023: La ce oră începe?

În zona Olteniei și în alte regiuni din țară există obiceiul „rostogolitul ouălor”, la mormintele din cimitir. Se vor da de pomană oamenilor săraci sau vor fi lăsate pentru a cădea peste o gaură din pământ.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Se spune că în prima zi de Paște nu ai voie să dormi pentru că vei dormi tot restul anului și vei avea ghinion.

Se spune că în prima zi de Paște ouăle se ciocnesc „cap în cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”. 

După Înviere se spune că este bine să privești într-un vas cu apă neîncepută pentru că așa credincioșii pot avea o privire bună tot anul.

Citește și: Noul trend de Paște: ouăle vopsite în vin roșu

Tot în dimineața de Paște creștinii trebuie să se spele cu un ou roșu și un bănuț pentru a fi sănătoși și pentru a avea spor în tot ce fac.

În prima zi de Paște, pragul casei trebuie să fie trecut întâi de un bărbat pentru că dacă este trecut de o femeie în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului.

Tradiția mai spune că familia nu trebuie să mănânce din ouă diferite, la început se mănâncă dintr-un singur ou pentru a fi împreună tot restul anului.

Citește și: La ce oră ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim în România?

Citeste si: Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul. „Am fost prezent pentru copiii mei, dar nu am fost fizic.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Prima zi de Paște 2023.

Prima zi de Paște 2023: Tradiții și obiceiuri pentru Duminica Sfântă

Prima zi de Paște 2023. Ziua când se deschid cerurile

Se spune în popor că cei care se sting din viață în ziua de Paște merg direct în rai care are porțile deschise în această zi și pentru că cerurile se deschid sufletele celor dragi care s-au stins din viață se întorc acasă pentru a-i proteja pe cei dragi.

Masa de Paște conține adesea este formată de cele mai multe ori din preparate din carne de miel precum ciorbă, friptură sau drob, simbol al Mântuitorului Iisus Hristos care s-a sacrificat pentru a salva omenirea.

Pasca de Paște este un alt simbol care se prepară sâmbătă dimineață care la slujba de Înviere este dusă pentru a fi sfințită cu celelalte preparate de sărbătoare.

Citește și: Mesaje Paște Fericit 2023: Urări și felicitări pentru Învierea Domnului

Dimineața unii creștini ortodocși mănâncă din Pasca în loc de anafură sau Sfintele Paști.

Citește și: VIDEO- În Joia Mare, gospodinele vopsesc ouălele cu ceapă și sfeclă


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si