Viața românilor nu este mai ușoră, ci dimpotrivă, cu toate că datele statistice arată un trend negativ al ratei inflației.
Rata anuală a inflaţiei în luna august 2026, comparativ cu luna august 2025, a fost de 6,2%, în timp ce rata inflaţiei de la începutul anului (august 2026, comparativ cu decembrie 2025) a fost 4,6%, a transmis, vineri, Institulul Național de Statistică (INS).
Citește și: VIDEO Benzina a ajuns la cel mai mare preț din istorie
Este o veste bună comparativ cu datele din luna anterioară.
Cu toate acestea, românii nu simt vreo îmbunătățire a puterii de cumpărare, mai ales că scumpirile cele mai mari au avut loc în privința unor produse din coșul de bază.
Scumpiri pe bandă rulantă și în 2026
Cele mai mari scumpiri din 2026 s-au înregistrat la servicii, dar și la combustibili și energie electrică.
Dintre alimente, pâinea, uleiul, laptele, carnea și cafeaua au continuat să aibă prețuri mai mari față de decembrie 2025, cu procente între 2,7% și 6%.
Alimente- 1,7%
Pâinea- 3,1%
Ulei- 4,7%
Carne- 2,7%
Lapte- 2,7%
Cafea și cacao- 6%
Combustibilii s-au scumpit cel mai puternic în 2026, cu peste 16 procente, fapt care a atras scumpiri în lanț, prin prețurile mai mari din transporturi.
Produse nealimentare- 4,8%
Combustibili- 16%
Energia electrică- 4,1%
Energia termică- 8,5%
Servicii- 8,5%
Chirii- 37%
Apă, canal, salubritate- 13%
Transporturi- 8,7%
Reparații auto- 5,6%
Poștă și telecomunicații- 6,8%
Lista de scumpiri și ieftiniri din acest an
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2025- august 2026) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2024- august 2025) a fost 9,5%.
Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna august 2026 comparativ cu luna iulie 2026 a fost 100,26%, potrivit INS.
La produsele nealimentare, motorina a crescut cel mai mult -34,61%, urmată de benzină-25,49%, comparativ cu august 2025. Faţă de iulie 2026, avansul este de peste 6% la ambele.
Mesajul premierului Ilie Bolojan după anunțul INS
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă, vineri, după anunţul INS privind inflaţia, că rezultatele eforturilor făcute de întreaga societate încep să se vadă.
”Misiunea esenţială a viitorului Guvern este să consolideze eforturile făcute până acum”, este de părere Bolojan.
”Rezultatele eforturilor făcute de întreaga societate încep să se vadă. INS a anunţat pentru luna august o rată anuală a inflaţiei de 6,2%, faţă de 8,2% în iulie şi 10,4% în iunie. Scăderea ar fi fost şi mai accentuată dacă preţurile carburanţilor nu s-ar fi aflat sub presiunea crizei externe, resimţită în întreaga lume.
Pe măsură ce această presiune se va diminua, ne putem aştepta ca efectul ei asupra preţurilor la pompă să se reducă”, a scris, vineri, pe Facebook, Ilie Bolojan.Acesta a remintut că deficitul bugetar a scăzut consistent: ”În primele şapte luni ale anului 2026 este cu 37% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, investiţiile publice au crescut cu 15 miliarde de lei”.
”Am spus că în a doua jumătate a anului redresarea va începe să producă rezultate cuantificabile. Aceste rezultate apar acum în datele economice. Ştiu însă că, pentru cei mai mulţi români, ele nu se simt încă suficient în viaţa de zi cu zi. Ştiu că această perioadă nu este deloc uşoară. Dar alternativa ar fi fost mult mai costisitoare. Dacă am fi continuat modelul deficitelor şi al împrumuturilor uriaşe, la dobânzi tot mai împovărătoare, România ar fi ajuns într-o situaţie imposibilă. Plătim astăzi factura acelor ani. Aproape jumătate din deficitul din acest an, circa 3% din PIB, reprezintă numai cheltuieli cu dobânzile. Sunt resurse cu care România ar fi putut construi, în fiecare an, o autostradă”, a mai transmis premierul interimar.