Omul de afaceri și-a pus amprenta pe locul în care a investit și încă de la intrare se pot vedea icoane cu diferiți Sfinți. "Lista de prețuri pentru tratament sau fiecare analiză în parte e afișată la intrare, dar Gigi Becali susține că multora le achită el toate costurile: "Sunt oameni amărâți, care n-au bani și sunt bolnavi. Acestora le suport eu totul. Nu e gratis, în sensul că se taie o factură, iar la final de lună le achit eu", a declarat Becali, notează cei de la gsp.ro.

Citeste si: Un bărbat de 50 de ani din Botoșani a avut parte de o moarte CUMPLITĂ! A căzut din picioare în timp ce aștepta să-și ridice ajutorul de șomaj!

Restul, analizele și alte costuri sunt fie decontate prin Casa de Asigurări, fie sunt suportate de pacienți. "Clinica nu-și propune dobândirea unui profit din activitățile medicale desfășurate, ci doar acoperirea costurilor pe care le presupun salariile, medicamentele administrate și celelalte cheltuieli necesare întreținerii unei asemenea instituții. Desigur, până în prezent majoritatea terapiilor au fost susținute de domnul Becali. Există și situații când pacienții care reprezintă cazuri sociale beneficiază de gratuitate în întregime pentru tratamentele administrate. Și gratuitatea înseamnă de fapt că toate costurile tratamentelor sunt suportate din bugetul personal de către dl. Becali, finanțatorul clinicii noastre", au declarat și oficiali ai clinicii.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Citeste si: Mirela, concurentă într-un show al iubirii, fotografiată în cel mai minuscul costum de baie!

Medici plătiți și cu 5.000 de euro pe lună

Finanțatorul celor de la FCSB a declarat că pe unii dintre medicii care activează în cadrul acestei clinici îi plătește și cu 5.000

de euro lunar. "Nu vreau să mă mai laud cu ce am făcut. Dar am medici cărora le dau 4.000-5.000 de euro pe lună, vreau să readuc în țară doctori care au decis să plece să profeseze în străinătate. În primul rând, fiindcă sunt buni, în al doilea rând, fiindcă la ce aparatură am luat, doar medicii de top știu să lucreze cu ea", spune Gigi Becali.

Citeste si: Cele mai râvnite licee din București! Unde vor să ajungă elevii de clasa a VIII-a

Tot mobilierul și aparatura sunt noi

În clinică totul este nou, cumpărat de Becali. Exista aparate medicale pentru tot felul de terapii scumpe, iar pragul clinicii este călcat atât de oameni simpli, cât și de sportivi de performanță. Cei care s-au ocupat de amenajarea și dotarea clinicii finanțate de Becali spun că au avut un model din Germania și Statele Unite pentru a face asta.

Citeste si: Un celebru actor român a locuit 5 ani în Christchurch, orașul lovit de atentatul terorist

Citeste si: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?- kfetele.ro

Citeste si: Bianca Drăgușanu, reacție după ce a fost acuzată că a circulat pe contrasens. Imaginile au devenit virale- radioimpuls.ro

Citeste si: După două ierni călduroase, Europa trebuie să se pregătească pentru temperaturi scăzute. Cum ar putea La Nina să crească prețurile- antena3.ro

Este vorba de personalizarea terapiilor pentru fiecare pacient în parte, care, deși implică costuri mai mari, are rezultate excelente.

MAI MULTE DETALII ȘI FOTOGRAFII DIN CLINICA LUI BECALI POȚI VEDEA AICI


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si