O tânără își strigă durerea în mediul online. Fata povestește că nu a luat măsuri împotriva pandemiei și că nu a crezut în apariția virusului, însă acum este infectată și se află în stare critică.

Citeste si: Demir recurge la un gest extrem! Barbatul este la un pas de a-si ucide propria mama! Afla cum va reactiona Hunkar si ce nenoricire se va abate asupra familiei sale, miercuri, intr-un nou episod din serialul "Ma numesc Zuleyha", de la ora 20:00!

Mărturia șocantă a unei paciente infectată cu covid-19: „Durerile sunt insuportabile, simt cum se dezlipește pielea de pe mine”

„Ca și tine, am fost la fel de sceptică în ceea ce privește acest virus care amenință întreaga planetă. Noul CO-VID19. Am zis: nu are cum!
Așa că nu am ținut cont de nicio prevedere legală și uite că am pățit-o chiar eu. Ce pot spune acum, că îmi pare rău? Este prea târziu!
Totul a început într-o zi de Marți, cu o mică febră și durere în gât. Nimic de băgat în seamă.
Am zis: “este o simplă răceală, am făcut duș, am ieșit afară cu câțiva prieteni, se poate întâmpla oricui, ce trebuie să mă alertez?!”
A doua zi, Miercuri: febra avea să treacă de 39 grade, frisoare, dureri în tot corpul și nu știam ce se întâmplă.

Din persoana sceptică am devenit mai mult decât credincioasă. De ce Doamne, eu? Oare ce se întâmplă?
Am sunat la 112 și le-am spus:

Mărturia șocantă a unei paciente infectată cu covid

- “Nu știu ce am, durerile sunt insuportabile, simt cum se dezlipește pielea de pe mine”. Urlam efectiv de durere și nu îmi trecea cu nimic. În 10 minute, un echipaj de salvare a ajuns la mine și am fost preluată ca un pacient cu dureri groaznice.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

Citeste si: Reguli stricte în Suceava pentru medicii care nu vor vrea să fie în carantină instituționalizată

După câteva zile, rezultatul avea să anunțe cel mai negru rezultat: Co-Vid19- Pozitiv.
În capul meu, se desfășura un întreg film:
- de ce nu am ascultat îndrumările specialiștilor?
- de ce am fost încăpățânată?
- de ce am uitat de Dumnezeu?
- cine am devenit? cine sunt eu?

Citeste si: SUA se pregătesc pentru un moment ”ca Pearl Harbor, ca 11 septembrie", una dintre ”cele mai triste săptămâni din viaţa” americanilor

Gândiți-vă că toate durerile cumulate, la un loc, sunt simtome mici față de durerile resimțite de la acest nenorocit de virus.


Am fost pusă în fața faptului împlinit și nu-mi venea să cred. De ce tocmai eu?

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: „Orașul Mântuirii” sau „mini-Grecia” de la malul Mării Negre. Așezarea antică ascunde un tezaur chiar lângă țărm- antena3.ro

Dacă o să mor, nici măcar rudele nu o să mă poată vizita și nici să mă conducă pe ultimul drum. Și totul doar din prostia mea...
I-am promis Lui Dumnezeu că nu o să-L mai dezamăgesc niciodată dacă îmi va oferi o nouă șansă și că o să mă rog pentru sănătatea tuturor celor care se gândesc la mine în timp ce îmi citesc povestea.
Împărtășiți-o cu câți mai mulți prieteni, pe grupuri, pentru a realiza că nu este de joacă!” se arată în declarația pacientei infectate.

Citeste si: Prima ţară europeană care începe să ridice restricţiile impuse de pandemie


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si