”Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov (D.A.M.B.J.I), sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au prins în flagrant un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul Rutier, în timp ce primea de la un martor denunţător, suma de 1000 de lei, pretinsă pentru a-şi folosi influenţa în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul în care martorul era cercetat”, a transmis, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie.

Citeste si: Ultimul coleg, de Clasă Palatină al Regelui Mihai I, a murit

Sursa citată a precizat că, în schimbul sumei menţionate, agentul de poliţie a promis că va interveni pe lângă lucrătorul delegat să efectueze cercetări în cauză, lăsându-l pe martor să înţeleagă că poate determina obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal în care acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Pedofilii din mall: Mai mulți copii au fost abuzați

”În baza actelor de urmărire penală efectuate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov şi a probelor administrate, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, a mai transmis DGA.

Agentul de poliţie a fost reţinut pentru 24 de ore.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si