Federaţia Publisind, din care fac parte 35.000 de membri din administraţie publică, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefa judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi control financiar, mediu şi RA-APPS, a declanşat protestele în 31 decembrie, ca reacţie la adoptarea OUG nr. 226/2020 prin care este suspendată aplicarea Legii 153/2017.

Proteste în faţa Ministerului Muncii faţă de "îngheţarea" salariilor şi a pensiilor

Revendicările sindicaliştilor sunt eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi un salariu minim corelat cu creşterea preţurilor de consum.

Protestele continuă, primele acţiuni din acest an fiind programate miercuri. Astfel, între orele 10.00 şi 12.00 sunt programate un miting cu o sută de persoane la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi acţiuni similare, tot cu participarea a câte o sută de persoane, la sediile prefecturilor din Bacău, Timiş şi Cluj.

Reprezentanţii Publisind afirmă că protestează faţă de îngheţarea salariilor şi a pensiilor, neindexarea pensiilor cu valoarea inflaţiei, precum şi faţă de creşterea salariului minim net cu doar 41 de lei.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citeste si: A fost declarată stare de urgență pe teritoriul SUA. Sunt așteptate "consecinţe cu potenţial mortal"- wowbiz.ro

"Nu cerem majorări salariale! Guvernul României trebuie să respecte propriile acte normative asumate la nivel de executiv şi aprobate în Parlamentul României. Suntem bugetari, iar acesta nu trebuie sa fie un stigmat! Noi nu ne putem negocia salariile aşa cum nu putem refuza restricţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile impuse de lege. Pentru o salarizare decentă şi echitabilă aşteptăm cuminţi la rând încă din anul 2010, an în care mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare", spun

aceştia.

Sindicaliştii reclamă că noua lege-cadru din anul 2017 nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaţionale, afirmând că "sectorul public nu este împărţit în şmecheri şi fraieri".

Citeste si: Klaus Iohannis: "Măsura îngheţării salariilor mi se pare justă". Ce spune șeful statului despre pensii

Sindicaliștii mai reclamă că sporurile sunt înghețate încă din anul 2010 și salariile, ar salariile din nou și în acest an

Ei mai spun că sporurile sunt îngheţate din anul 2010, iar din acest an îngheaţă din nou şi salariile, după doar doi ani de aplicare a legii-cadru, "însă îngheaţă exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevăzut de lege şi care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzător până în anul 2022".

" Apreciem că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Câţu reprezintă ultima soluţie la problemele economice pe care le traversează tara noastră. Creşterea deficitului bugetar este un pretext la îndemână pentru toate guvernele dispuse în primul rând să taie, în condiţiile în care personalul din sectorul apărare, ordine publică şi securitate naţională se află în prima linie şi gestionează măsurile împotriva pandemiei de SARS-CoV2 de mai bine de 8 luni, căzând la datorie cu miile. Publisind include 15.000 de membri din poliţie şi din poliţia penitenciară, iar deficitul grav de personal din aceste domenii este compensat prin suprasolicitarea resurselor existente, aspect care genereaza un volum de muncă suplimentară imposibil de gestionat cât timp nu se fac încadrări corespunzătoare.

Costurile cu echipamentele de protecţie, cu tratamentele şi chiar cu testările efectuate au fost suportate integral de către angajaţi. La toate aceste deficienţe se adauga lipsa oricăror compensaţii (de care alte categorii de personal au beneficiat pe durata stării de urgenţă şi a stării de alertă)", arată reprezentanţii Publisind.

Citeste si: Cum i-a urat Ileana Sterp "La mulți ani!" cumnatei sale pe Instagram. Logodnica lui Culiță Sterp a blocat-o în mediul online: "Ne-am greșit și ne-am zis vorbe la nervi!"- kfetele.ro

Citeste si: Povestea cuplului care a renunțat la casa lor pentru a trăi permanent pe mare. Ce i-a determinat să facă acest pas radical- radioimpuls.ro

Citeste si: Uleiul care te ajută să ai un somn profund şi odihnitor. Lidia Fecioru: "Ne ajută să ne calmăm frica de a nu fi auziți și văzuți"- antena3.ro

Citeste si: PSD: „Guvernul Cîţu a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care salariile cadrelor medicale sunt îngheţate”


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si