Călin Popescu Tăriceanu, fost preşedinte al Senatului și premier al României, s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a-i fi adusă la cunoştinţă începerea urmăririi penale pe numele său pentru luare de mită.

UPDATE. Călin Popescu Tăriceanu a părăsit sediul DNA, după aproape două ore de audieri. „ M-am prezentat la DNA, mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect într-un dosar în care sunt acuzat indirect de luare de mită, dar vreau să precizez că acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate, aberante. 

Am cerut timp necesar pentru studierea probelor ”, a declarat fostul premier. 

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a trimis, miercuri, procurorului general cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu. Asta după ce președintele României, Klaus Iohannis a încuviințat, în urmă cu două zile, începerea procedurii de urmărire.

Citeste si: Ce scrie în ultima declarația de avere a lui Călin Popescu Tăriceanu. Deține 6 mașini și la fel de multe case!

Călin Popescu Tăriceanu, urmărit penal

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut, luni, preşedintelui Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală pentru Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită pe vremea când era prim-ministru.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu şi a informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la formularea acestei cereri.

Citeste si:   Ce spune liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu despre rezultatul la alegerile prezidentiale 2019: "Sunt foarte bucuros"

calin popescu tariceanu
Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită pe vremea când era prim-ministru

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Citeste si:   Călin Popescu Tăriceanu solicită din nou amânarea începerii şcolilor

Tăriceanu este acuzat că ”ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă”.

”În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei”,   arată un comunicat al DNA:

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat  că este genul de dosar făcut de către DNA pe considerente politice.

Fostul preşedinte al Senatului a adăugat că erau mai multe ”acuzaţii care nu erau deloc evidente şi clare” şi anume era acuzat de luare de mită, dar în dosarul procuroriloe se spunea că de fapt banii nu au ajuns la el.

Care sunt acuzațiile concrete împotriva lui Tăriceanu

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a primit 800.000 dolari de la o firmă austriacă. După ratarea intrării în Parlament împreună cu Pro-România, Tăriceanu a rămas fără imunitate în fața legii.

DNA precizează că  dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu  a fost constituit în 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat la cererea autorităţilor judiciare austriece.

Citeste si: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?- kfetele.ro

Citeste si: Bianca Drăgușanu, reacție după ce a fost acuzată că a circulat pe contrasens. Imaginile au devenit virale- radioimpuls.ro

Citeste si: După două ierni călduroase, Europa trebuie să se pregătească pentru temperaturi scăzute. Cum ar putea La Nina să crească prețurile- antena3.ro

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, la data faptelor având funcţia de prim-ministru, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită", se spune într-un comunicat al DNA de luni.

Potrivit DNA, solicitarea are în vedere că, în acest moment, există aspecte din care rezultă "suspiciunea rezonabilă" că persoana pentru care se cere efectuarea urmăririi penale ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007- 2008, de la reprezentanţii unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă.

"În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât  să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore", susţin anchetatorii.

Citeste si:   VIDEO- Politiceni cu cai putere


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si