„Am avut o discuţie cu miniştrii referitor la PNRR. Este momentul să accelerăm lucrurile. Avem câteva detalii de pus la punct. Sunt sigur că vom avea un PNRR care să reprezinte interesele României de dezvoltare în perioada următoare. Sunt sigur că vom avea un PNRR bun, prin care vom atrage toate sumele alocate României”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Premierul Florin Cîtu: „Sunt sigur că vom avea un PNRR bun, prin care vom atrage toate sumele alocate României”

De asemnenea, Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a precizat că în prezent miniștrii implicați sunt în negocieri cu Comisia Europeană privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Totodată, Klaus Iohannis preciza, marţi, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea fi negociat „mai repede sau mai puţin repede”, urmând să fie implementat. „Nu-i ca la examenul de Bac, unde eşti admis sau respins. Este un plan naţional, nu-i o jucărică politică”, a afirmat Președintele Iohannis.

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis, conferință la Palatul Cotroceni. "Am depășit vârful acestui val epidemiologic" (LIVE VIDEO)

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Tot Cristian Ghinea a mai menționat că există sute de linii de investiţie, însă autorităţile române au reușit să negocieze cu reprezentanţii Comisiei Europene, doar pentru unele dintre acestea.

Ministrul a mai spus că valoarea proiectelor propuse de România este de 41 de miliarde de euro, în timp ce alocarea sumei este de 29 de miliarde, astfel că la unele proiecte se va renunța.

„Suntem o forţă în Uniunea Europeană şi eu mă duc să negociez, nu să dau examen la Bruxelles”, a mai adăugat Ministrul Proiectelor Europene.

Citeste si: Ce a făcut Vlad Voiculescu în cele 3 luni și jumătate de mandat la Ministerul Sănătății. Iohannis: Decizia de schimbare a fost una corectă


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si