Calendar ortodox 16 ianuarie 2022. Închinarea la Cinstitul lanț al Sfântului Apostol Petru este prăznuită în calendarul ortodox în fiecare an, la data de 16 ianuarie.

Calendar ortodox 16 ianuarie 2022. Semnificația sărbătorii: Închinarea la Cinstitul lanț al Sfântului Apostol Petru

Pe 16 ianuarie se face pomenirea lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru din porunca tetrarhului Irod, după cum scrie în cartea Faptele Apostolilor 12, 1-12.

Lanţul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru a primit de la sfinţitul său trup putere tămăduitoare, pentru cei ce se apropiau de el cu credinţă.

Însă, creştinii au luat lanțul și l-au ascuns. Acesta a fost păstrat ascuns până în anul 439 când Sfântul Juvenalie, patriarhul Ierusalimului (420-450), l-a dăruit împărătesei Evdochia, soţia lui Teodosie al II-lea (408-458) în semn de recunoştinţă pentru că zidise multe biserici în Sfânta Cetate. Împărăteasa l-a dus în vechea biserică Sfânta Sofia din Constantinopol, în locul căreia, împăratul Justinian (527-565) a zidit în anul 537 măreaţa biserică cu acelaşi nume.

De asemenea, o parte din acest lanţ a fost dăruit de împărăteasa Evdochia fiicei sale Eudoxia, soţia împăratului Valentinian al III-lea. Acesta l-a aşezat în Biserica „Sfântul Petru” din Roma. Acolo se mai află şi un alt lanţ cu care Sfântul Apostol Petru fusese legat în timpul prigonirii lui Neron (54-68).

Sărbătorirea închinării lanţului Sfântului Petru este foarte veche. S-a constat a fi chiar de la începutul secolului al II-lea.

Astfel, în ziua de 16 ianaurie se sărbătoreşte nu doar amintirea minunii prin care Sfântul Apostol Petru a fost scăpat de la moarte de îngerul Domnului, dar şi închinarea lanţului cu care a fost legat în temniţă de Irod şi a lanţului cu care a fost legat în timpul persecuţiei împăratului Neron.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

Calendar ortodox 16 ianuarie 2022. Ce sărbătoare este duminică?

Calendar ortodox 16 ianuarie 2022. Ce sărbătoare este duminică?

[Sursa foto: calendarortodox.online]

Citeste si: Rusalii 2022: Pe ce dată pică sărbătoarea în calendarul ortodox

Calendar ortodox 2022 ianuarie- sărbători

Iată calendarul ortodox pentru luna ianuarie 2022!

1 S † Taierea Imprejur cea dupa trup a Domnului; Sfantul Vasile cel Mare (Anul Nou. Tedeum) (cruce roşie)
2 D Sfantul Serafim de Sarov; Sfantul Silvestru, episcopul Romei- Ap. II Timotei IV, 5-8Ev. Marcu I, 1-8glas 3, voscr. 6
3 L Sfantul Proroc Maleahi; Sfantul Mucenic Gordie
4 M Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; Cuviosul Teoctist
5 M Ajunul Bobotezei; Sfantul Mucenic Teotempt si Sfanta Mucenita Teona; Cuvioasa Sinclitichia (Post)
6 J † Boboteaza- Botezul Domnului (cruce roşie)
7 V † Soborul Sfantului Ioan Botezatorul (cruce roşie)- Dezlegare la peste
8 S Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul; Cuvioasa Domnica
9 D Sfantul Mucenic Polieuct- Ap.

Efeseni IV, 7-13Ev. Matei IV, 12-17glas 4, voscr. 7
10 L † Cuviosul Antipa de la Calapodesti; Sfantul Grigorie al Nisei
11 M † Cuviosul Teodosie cel Mare, incepatorul vietii de obste
12 M Sfanta Mucenita Tatiana Post
13 J Sfintii Mucenici Ermil si Stratonic
14 V Sfanta Nina; Sfintii Parinti ucisi in Sinai si Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului Post
15 S Sfantul Cuvios Pavel Tebeul
16 D Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru- Ap. Coloseni III, 4-11Ev. Luca XVII, 12-19glas 5, voscr. 8
17 L † Sfantul Antonie cel Mare
18 M † Sfintii Atanasie si Chiril
19 M Sfantul Macarie Egipteanul Post
20 J † Sfantul Eftimie cel Mare
21 V Sfantul Maxim Marturisitorul Post
22 S Sfantul Apostol Timotei; Sfantul Anastasie Persul
23 D Sfantul Clement de Ancira; Sfantul Paulin de Nolla- Ap. I Timotei I, 15-17Ev. Luca XVIII, 35-43glas 6, voscr. 9
24 L Sfanta Xenia
25 M † Sfantul Grigorie de Nazianz; Sfantul Bretanion
26 M † Sfantul Xenofont, sotia sa, Maria, si fiii lor Arcadie si Ioan; Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv Post
27 J † Aducerea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur (cruce roşie)
28 V Sfantul Efrem Sirul, Paladie si Iacob Post
29 S Aducerea moastelor Sfantului Ignatie Teoforul
30 D † Sfintii Trei Ierarhi- Ap. Evrei XIII, 7-16I Timotei IV, 9-15Ev. Matei V, 14-19 Luca XIX, 1-10glas 7, voscr. 10
31 L Sfintii Chir si Ioan

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Sărbători legale 2022. Calendarul zilelor libere în noul an

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si