În imaginile filmate de un martor puțin după ora 6 a dimineții și la câteva secunde după teribilul gest se vede cum flăcările mistuie mașina și poarta ambasadei Rusiei în care s-a izbit violent. Apoi se aude o primă explozie. Jandarmii care asigurau paza par derutați și speriați. Aleargă dintr-o parte în alta, probabil după ajutor.

Bărbatul și-a dat foc intenționat

Anchetatorii spun că imediat după ce Drăghici a intrat cu autoturismul în poarta ambasadei, unul dintre jandarmi s-a dus spre mașină și a încercat să forțeze ușa ca să-l scoată afară

pe șofer. A simțit miros puternic de substanțe inflamabile și bănuia ce avea să urmeze: o uriașă explozie.

Acela a fost momentul în care individul a aprins amenințător o brichetă și nu a mai durat mult până când s-a aruncat singur în aer. Cei de la descarcerare l-au găsit carbonizat la volan, iar polițiștii au izolat imediat zona.

Citeste si: Cine este bărbatul care s-a sinucis în fața Ambasadei Rusiei din București: Bogdan Draghici fusese condamnat la 15 ani de închisoare, în primă instanţă

Criminaliștii au aflat că mașina era pe numele tatălui lui Bogdan Drăghici astfel că o altă echipă de polițiști și procurori a plecat spre casa unde acesta ocuia cu părinții ca să-i audieze pe oameni.

Ce a postat pe rețelele sociale cu 3 zile înainte

Potrivit unor surse din anchetă, Bogdan Drăghici ar fi plecat de acasă în cursul zilei de ieri și le-a spus părinților că merge să-și viziteze copiii.

Citeste si: Protest în Piața Victoriei privind legea salarizării. Acțiunea este organizată de Blocul Național Sindical

Înainte cu 3 zile postase pe rețelele de socializare un mesaj lung în care critica războiul din Ucraina și critica, oarecum, autoritățile din România.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Imagini șocante. Cum arată interiorul casei în care un bărbat locuia cu cele 175 de pisici ale sale- antena3.ro

Citeste si: Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează- wowbiz.ro

„Nevinovați mor în fiecare clipă în Ucraina. De ce nu au fost expulzați diplomații Rusiei, de ce nu au fost transformate ambasadele dictatorului rus în centre pentru refugiații ucraineni?”, a scris acesta.

Citeste si: Avertismentul șefului NATO: Rusia va începe o ofensivă majoră în estul și sudul Ucrainei

Deși s-ar putea crede că a făcut gestul șocant din acest motiv, se pare că Drăghici avea altceva în minte.

Era condamnat la 15 ani de închisoare pentru că și-a violat fiica vitregă

Marți fusese condamnat în primă instanță la peste 15 ani de detenție în dosarul în care e acuzat că și-a violat fiica vitregă, iar ieri avea termen în alt dosar în care era acuzat că a agresat-o sexual și pe fiica biologică.

Citeste si: O ucraineancă care a fugit de bombardamente s-a prăbușit când a ajuns în tabăra Sighet

Mama lui le-a spus anchetatorilor că bărbatul i-ar fi mărturisit că nu ar putea suporta anii de închisoare și că asta ar însemna sfârșitul vieții pentru el.

Dan Antonescu, psiholog criminalist: „Fiind avocat, știa ce șanse are. A vrut să facă ceva care să-i mai spele rușinea!” 

Și psihiatrul Maria Cristache e de părere că omul și-a premeditat sinuciderea, iar locația ar fi fost aleasă intenționat pentru a atrage atenția tuturor.

Citeste si: Civili uciși în stradă, clădiri rase de pe suprafața pământului și semnele Z pictate în Borodianka

Citeste si: Veste proastă pentru gospodinele care au centrală termică și stau la casă. Ce modificări se anunță?- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Radu Ioan Budeanu, fiul Deliei Budeanu și moștenitorul dinastiei Budeanu- radioimpuls.ro

Citeste si: Efectul cafelei, vinului și ciocolatei asupra creierului. Ce spune medicul Leon Dănăilă- antena3.ro

Maria Cristache, psihiatru : ”A vrut să creadă și să lase în urmă imaginea unui om condamnat pe nedrept, a unui om corect, a unui om care a fost în stare să își sacrifice viața pentru propriul copil! Faptul ca a ales teatral, demonstrativ sa atragă atenția, probabil că are o structură de personalitate paranoică în care ultima lui imagine, percepție despre el, să rămână atât de controversată!” 

Avocata familiei nu a vrut să dea prea multe detalii despre motivele care l-ar fi împins pe președintele asociației TATA la un asemenea gest.

Bogdan Drăghici a fost reținut în 2019, iar atunci tatăl lui îi lua apărarea și spunea că acuzațiile ar fi niște jocuri murdare ale fostei soții. Ulterior Drăghici avea să fie eliberat, iar în momentul de față era sub control judiciar până la o sentință finală.

VIDEO: Interviu exlusiv Știrile Kanal D acordat de psihologul criminalist Tudorel Butoi

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Știrile Kanal D, psihologul criminalist Tudorel Butoi a explicat comportamentul bărbatului care a ales să își pună capăt zilelor într-un asemenea mod. 

Tudorel Butoi, psiholog criminalist: „A realizat cu mintea lui diabolică o ieșire din scenă care să escamoteze de fapt primitivitatea unor spaime, temeri sau frici, ceea ce i s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi mers în detenție pentru pedofilie.”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si