Centrul infografic anunță că traficul este restricționat pe Autostrada A2 București-Constanța la kilometrul 13, în zona localității Căldăraru, județul Ilfov.
În urma impactului, șoferul a fost rănit, dar a fost investigat la fața locului.
Sensul spre București se desfășoară pe a doua bandă de mers până la terminarea cercetărilor.

Citeste si: Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier

Două persoane au fost rănite în Vâlcea, în urma unui accident produs în comuna Budești.
Din informațiile transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, la fața locului au ajuns și echipajele medicale, care au găsit o persoană încarcerată. Ambele au fost transportate la spital.

Accident grav, cu două victime, pe un drum din județul Bacău

Un grav accident de circulație a avut loc vineri, 8 iulie, în dreptul localității Beleghet din Bacău. Două persoane au fost rănite grav, una pierzându-și viața ulterior. Cele două autoturisme s-au ciocnit frontal.

Citeste si:   EXCLUSIV| Raisa, fetița ucisă pe trecerea de pietoni, ar fi împlinit astăzi 12 ani. Tatăl: ”De ziua copilului meu, duc flori și aprind lumânări la cimitir”

La locul accidentului au ajuns mai multe   echipaje ale pompierilor   și ale ambulanței.

O mașină de lux a dărâmat două cavouri dintr-un cimitir și s-a înfipt într-un copac

Un accident cu trei victime s-a produs sâmbătă dimineața pe o alee a cimitirului “Petru şi Pavel” și Iași.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Conducătorul unei mașini   de lux nu a acordat prioritate unui alt participant la trafic, iar coliziunea dintre cele două a fost atât de violentă, încât trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la spital.

Citeste si:   Șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce microbuzul în care se aflau a sărit în șanț

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si