Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a va avea loc luni, pe 19 septembrie, la Londra. Regina Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani. 

Mark Rowley, noul comandant al Serviciului de Poliție Metropolitană din Londra, a precizat că organizarea înmormântării va fi cea mai mare operațiune de securitate din istoria Marii Britanii. 

Regina Elisabeta a II-a urmează să fie înmormântată luni, la ora locală 19:30, în cadrul unei ceremonii private, în capela St.

George a Castelului Windsor, la finalul ceremoniilor funerare de stat care vor fi organizate în cursul dimineţii și la care sunt așteptați șefi de stat din toată lumea, a anunţat joi Palatul Buckingham.

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, LIVE. Programul funeraliilor 

Vineri și sâmbătă, 16-17 septembrie:

- Regele Charles al III-lea va merge în cursul zilei de vineri în Țara Galilor și va avea întâlniri la Londra. Britanicii vor putea aduce în continuare omagii reginei până în dimineața înmormântării ei. 

Duminică, 18 septembrie:

- Duminică, la ora 20:00 se va ține un minut național de reculegere.

- Tot duminică, se așteaptă ca șefii de stat și membri ai familiilor regale străine să înceapă să sosească la Londra pentru a participa la înmormântare.

Citeste si: Cât timp va dura doliul în Regatul Unit al Marii Britanii după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Luni, 19 septembrie, ziua înmormântării Reginei Elisabeta a II-a:

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

- Slujba de înmormântare de stat a Reginei va avea loc la Westminster Abbey. Sicriul ei va fi dus într-o procesiune de la Palatul Westminster la Westminster Abbey, însoțit de membrii familiei.

- Slujba înmormântării Reginei Elisabeta a II-a va fi televizată. După ceremonie, sicriul reginei va fi purtat în procesiune de la Westminster Abbey la Wellington Arch. Apoi, la Palatul Windsor unde locul ei final de odihnă va fi capela memorială a Regelui George al VI-lea de la capela Sf. George.

- Va avea loc o slujbă de înmormântare privată la care vor participa doar membri de rang înalt ai familiei regale.

Citeste si: Prințul William, mărturisiri emoționante după ce a mers în spatele sicriului Reginei Elisabeta a II-a. Și-a amintit de mama sa, Prințesa Diana

Înmormantarea Reginei Elisabeta a II-a, LIVE. Ceremonia are loc la Westminster Abbey

Înmormantarea Reginei Elisabeta a II-a, LIVE. Ceremonia are loc la Westminster Abbey

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a are loc la capela St. George a Castelului Windsor

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, la ora locală 19:30, în cadrul unei ceremonii private, în capela St. George a Castelului Windsor, la finalul ceremoniilor funerare de stat care vor fi organizate în cursul dimineţii și la care sunt așteptați șefi de stat din toată lumea, a anunțat, joi, Palatul Buckingham.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii este expus în Westminster Hall până luni dimineață.

Accesul publicului va fi permis 24 de ore pe zi, iar sute de mii de persoane sunt așteptate să treacă pe la catafalcul reginei.

Citeste si: 7 lucruri mai puțin știute despre Regina Elisabeta a II-a: A devenit cel mai longeviv monarh din lume, după moartea regelui Bhumibol Adulyadej al Thailandei

Înmormantarea Reginei Elisabeta a II-a, LIVE. Ceremonia are loc la Westminster Abbey

Înmormantarea Reginei Elisabeta a II-a, LIVE. Ceremonia are loc la Westminster Abbey

Citeste si: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?- kfetele.ro

Citeste si: Bianca Drăgușanu, reacție după ce a fost acuzată că a circulat pe contrasens. Imaginile au devenit virale- radioimpuls.ro

Citeste si: După două ierni călduroase, Europa trebuie să se pregătească pentru temperaturi scăzute. Cum ar putea La Nina să crească prețurile- antena3.ro

Citeste si: Sicriul Reginei este dublat de plumb. A fost pregătit de acum 30 de ani

Mii de britanici au venit la Westminster Hall pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a, care a domnit timp de peste 70 de ani. Britanicii au stat la coadă ore întregi, în timpul nopţii.

Luni, când se vor desfășura  funeraliile reginei Elisabeta a II-a, Marea Britanie închide principalele activități. Astfel că, programările la medic vor fi anulate, iar băncile și supermarketurile vor fi închise.

De asemenea, șefilor de stat care vor participa luni la funeraliile Reginei Elisabeta li s-a transmis că nu îşi vor putea folosi maşinile oficiale pentru deplasarea până la Westminster Abbey, în 19 septembrie. Așadar, deplasarea se va face cu autocare dintr-un punct din vestul Londrei.

Liderilor ce vor fi prezenți la înmormântarea reginei li se recomandă să folosească zboruri comerciale, ei fiind avertizaţi că aeroportul Heathrow nu va fi disponibil pentru zboruri private.

Însă, liderii care insistă să facă deplasarea cu avioane private vor fi nevoiţi să se orienteze către alte aeroporturi din zonă. 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si