În România, consumul de antibiotice este din ce în ce mai crescut, astfel că autoritățile au decis să ia o măsură în acest sens. Potrivit anunțului făcut de Alexandru Rafila,  majoritatea acestor tipuri de medicamente ar putea să nu mai poată fi cumpărate fără rețetă.

Citește și: Doi medici rezidenți din Iași au fost plasați sub control judiciar în dosarul cu stimulatoarele cardiace

Alexandru Rafila se arată îngrijorat în privința eliberării antibioticelor din farmaciile din România. Ministrul dorește să facă câteva schimbări în acest sens, spunând că acest lucru trebuie ținut sub control. Decizia a fost luată în urma unor statistici în ceea ce privește consumul de antibiotice din Europa.

Ce a transmis Alexandru Rafila

Potrivit specialiștilor, țara noastră se află printre primele țări în ceea ce privește consumul de antibiotice, iar acest lucru ar aduce o mulțime de efecte negative, printre care și înmulțirea bacteriilor multi rezistente. Din acest motiv, Alexandru Rafila își îndreaptă atenția înspre acest lucru și vrea să țină consumul de antibiotice sub control.

Citește și: Primul deces din acest an, din cauza gripei, la un pacient de 38 de ani

Rafila a făcut un anunț în care precizează că autoritățile trebuie să știe consumul real la nivel național, iar acest lucru se va afla doar prin eliberarea acestora în condiții mai stricte de până acum.

De asemenea, a menționat și faptul că infecțiile rezultate în urma acestor tip de bacterii multi rezistente sunt un pericol pentru sănătatea oamenilor.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

„Este o consecință a faptului că România este de mulți ani pe primele locuri în ceea ce privește consumul de antibiotic. Se eliberează mai greu în farmacii, se dau întotdeauna numai antibioticele de primă intenție, cu foarte mare dificultate se acceptă înlocuirea unui antibiotic decât când există evidențe clinice foarte clare.

Lucrul ăsta trebuie ținut sub control, pentru că noi suntem pe primele locuri în ceea ce privește bacteriile multi rezistente, iar infecțiile asociate asistenței medicale provocate de aceste bacterii pun viețile în pericol.”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Citește și: Ministerul Sănătății a făcut anunțul: ”Epidemia de gripă se va încheia în aproximativ două săptămâni”

Oficialul a declarat că eliberarea antibioticelor din farmacii trebuie să fie analizată. Conform statisticilor, România se afla printre primele trei locuri, alături de Grecia și Cipru, la consumul de antibiotice. Având în vedere efectele negative, pe lângă cele pozitive, lucrurile trebuie să fie analizate atent, astfel încât sănătatea românilor să fie în siguranță.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

„Trebuie să facem pași concreți dacă discutăm de eliberarea de antibiotice și trebuie să știm și consumul real de antibiotice, pentru că o eliberare, de exemplu, pe o rețetă simplă, nu ne arată exact datele de consum.

Noi, Grecia și Cipru, suntem pe primele locuri în ceea ce privește consumurile de antibiotice. Trebuie să facem ceva, să aducem lucrurile sub control”, a mai adăugat el.

Citește și: Alexandru Rafila, despre scumpirea medicamentelor: "E vorba de o actualizare a prețului cu rata inflației"


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si