Acesta ar fi agresat fizic un copil de 11 ani și i-ar fi furat telefonul în valoare de 8.800 de lei. 

Un tânăr din Argeș a fost plasat în arest la domiciliu după ce a furat telefonul unui copil

„În ziua 26 mai a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti au continuat cercetările într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, şi au identificat şi reţinut un tânăr de 19 ani, din Mărăcineni.

Citește și: Românul acuzat că a participat la un jaf de 1,2 milioane de euro, eliberat de către judecători

Din cercetări, s-a stabilit că, în ziua de 16 mai a.c., în jurul orei 17:30, cel în cauză ar fi sustras, prin întrebuinţarea de violenţe, un telefon mobil unui minor de 11 ani, valoarea prejudiciului fiind de 8.800 de lei”, transmit, duminică, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Citește și: Un român a ajuns după gratii, după ce a fost suspectat că a furat și folosit un card de credit

Tânărul a fost arestat pentru 24 de ore, apoi judecătorii au decis plasarea lui în arest la domiciliu.

Un tânăr din Oradea a fost arestat preventiv pentru furt. Acesta a dat două spargeri într-o singură zi

Polițiștii orădeni au reținut un tânăr în vârstă de 24 de ani după ce, prins la furat într-un magazin, s-a bătut cu agenţii de pază.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Imagini șocante. Cum arată interiorul casei în care un bărbat locuia cu cele 175 de pisici ale sale- antena3.ro

Citeste si: Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează- wowbiz.ro

Citește și: Un tânăr din Oradea a fost arestat preventiv pentru furt. Acesta a dat două spargeri într-o singură zi

Tânărul în vârstă de 24 de ani ar fi furat de două ori, într-o singură zi, dintr-un magazin din Oradea. 

”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, miercuri, 24 mai a.c., în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Oradea, ar fi sustras un cleşte şi o maşină de înfiletat, iar ulterior, în jurul orei 17.30, din acelaşi magazin, ar fi sustras o altă maşină de înfiletat. La ieşirea din magazin, în momentul în care a fost oprit de către agenţii de pază ai societăţii, ar fi întrebuinţat acte de violenţă asupra paznicilor, împingându-i şi îmbrâncindu-i, pentru păstrarea bunului sustras şi pentru a-şi asigura scăparea. Agenţii de securitate nu au suferit leziuni fizice în urma agresiunii”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor.

Citește și: Doi tineri din Călărași au provocat două accidente rutiere cu autoturismul în care transportau bunuri furate dintr-un şantier

Citeste si: Veste proastă pentru gospodinele care au centrală termică și stau la casă. Ce modificări se anunță?- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Radu Ioan Budeanu, fiul Deliei Budeanu și moștenitorul dinastiei Budeanu- radioimpuls.ro

Citeste si: Efectul cafelei, vinului și ciocolatei asupra creierului. Ce spune medicul Leon Dănăilă- antena3.ro

La acuzația de furt se adăugă și conducerea, pe raza municipiului Oradea, a unui autoturism neînmatriculat. 

Citește și: Mai multe persoane au sustras peste 58.000 de euro dintr-o haină lăsată nesupravegheată într-un cazinou

Tânărul a fost arestat preventiv pentru infracţiuni de tâlhărie, furt calificat şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si