Când se distribuie deciziile de recalculare a pensiei. Ministrul Muncii: Această categorie de pensionari nu va primi majorări din septembrie
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a făcut precizări cu privire la data la care se estimează că deciziile cu pensiile recalculate vor ajunge la cei peste 4,5 milioane de pensionari din România.
Deciziile de recalculare vor ajunge la pensionari începând cu finalul lunii mai 2024, dar mai ales pe perioada lunilor de vară, a declarat vineri Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
"Estimările noastre cu privire la calendar sunt că acestea vor începe efectiv să ajungă la pensionari începând cu finalul lunii mai, cu precădere preponderent în lunile iunie-august, astfel încât va fi înainte de luna septembrie, când românii își vor primi pensiile recalculate și când peste 3 milioane de români vor beneficia de pensii mai mari", a declarat Simona Bucura-Oprescu la Antena 3.
Potrivit ministrului, din septembrie încolo, pensionari mai pot duce documente suplimentare pentru perioada de acord global, al 13-lea salariu, sporuri nepermanente, astfel încât niciunul dintre beneficiari, dacă are documente suplimentare pentru perioada
de dinainte de 2001, să nu-și piardă niciun drept.
Veste proastă pentru pensionarii care nu au stagii lungi de cotizare
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a arătat și care sunt categoriile de români care nu vor primi majorări din septembrie.
"Pensionarii care nu au stagii lungi de cotizare, care nu au contribuit o perioadă mai lungă, care sunt pensionați după o perioadă mai scurtă de contribuție este clar că nu vor avea aceleași recompense ca cei care au muncit mai mult", a declarat Simona Bucura Oprescu.