„O crimă șocantă a îngrozit locuitorii din Tecuci. După un conflict spontan, un bărbat a fost ucis de propriul fiu. Tânărul ar avea probleme psihice, iar de câteva luni nu-și mai lua tratamentul și ar fi început să consume substanțe interzise. După ce și-a omorât tatăl, individul a aruncat cuțitul într-o ghenă de gunoi, apoi s-a făcut nevăzut.

Polițiștii l-au căutat ore întregi și au reușit, în cele din urmă, să îl captureze. Vă avertizez, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional.”, a spus Cosmin Cernat.

Alarma în Tecuci s-a dat seara trecută. Un apel la 112 a anunțat un scandal în familie între un tată și fiul său. Vecinii au auzit urlete și bubuituri, însă habar nu aveau ce s-a întâmplat în apartament. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, însă a fost prea târziu. Când au intrat în locuință, oamenii legii au observat că totul era răvășit, iar într-una dintre camere zăcea trupul neînsuflețit al unui bărbat.

„Nu am dormit toată noaptea. Sunt cu copii mici în casă. Nu mi-au dormit copiii de frică. Nu zgomote foarte mari, o bubuitură și asta a fost. Cred că i-a luat viața dintr-un...”

, a spus o vecină.

Bărbatul a fost atacat de propriul fiu, un tânăr de 27 de ani care ar avea probleme psihice. Băiatul era îngrijit doar de tată, după ce părinții au divorțat. De câteva luni bune, părintele își făcea multe griji din cauza fiului și parcă prevestea că urma să se întâmple o nenorocire.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului- wowbiz.ro

În ultimele două luni nu și-a mai luat tratamentul și s-a ajuns unde s-a ajuns. Tatăl se temea că o să-și găsească sfârșitul de mâna fiului. Mereu se plângea, că sigur voi muri de mâna lui până la urmă, că dacă mă opun să-i dau bani sau să nu fac ce spune el... el era tânăr, forțos, în criză sunt puternici, am înțeles...”, a mai spus o vecină.

Nu doar lipsa tratamentului l-ar fi influențat pe tânăr, ci și consumul de substanțe interzise. Vecinii povestesc că viața tatălui s-ar fi transformat într-un calvar din cauza consumului de droguri al fiului. Mereu i-ar fi cerut bani, iar dacă nu primea, băiatul devenea violent.

„Cerea bani, cerea să-i dea cardul să-și cumpere droguri, băutură.”, a mai spus vecina.

Citeste si: Cât de mult se aseamănă fiica Danielei Gyorfi cu mama artistei. Care este relația dintre cele două. „Noi nu putem să forțăm copilul, îi spun anumite lucruri.”- kfetele.ro

Citeste si: Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

După ce și-a ucis tatăl, tânărul a fugit de acasă, a aruncat cuțitul într-o ghenă de gunoi și s-a făcut nevăzut. A fost găsit de polițiști abia după câteva ore, într-o comună de lângă oraș. Stătea liniștit pe o bancă, iar când a văzut echipajul de poliție s-a ridicat și a încercat să plece.

„A fost depistat în scurt timp în comuna Bacea din județul Galați, fiind imobilizat de către polițiștii serviciului pentru acțiuni speciale și condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați pentru audieri. A fost luată măsura reținerii bărbatului de 27 de ani pentru 24 de ore.”, a spus Felicia Tudoran, purt. de cuv. IPJ galați.

În fața procurorilor individul a dat declarații care nu au sens. Expertiza psihiatrică va stabili dacă avea sau nu discernământ atunci când a ucis


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si