În anul 2020, Oana s-a mutat cu familia în Marea Britanie. Din nevoia de a face rost de bani, dar și pentru a-și putea îngriji bebelușul, Oana s-a apucat de gătit preparate tradiționale, din bucătăria locuinței.

Românca a avut un succes răsunător, în prezent fiind recunoscută pentru preparatele delicioase pe care le face, potrivit informațiilor transmise de bzi.ro.

„Ne-am mutat în Anglia, în 2020.

Aveam un copil mic, de trei luni, indemnizația era mai mică decât în România și, atunci, se simțea lipsa salariului meu. Așa m-am apucat să fac sarmale. Aici nu aveam de unde mânca ceva tradițional la restaurant, dar ne era poftă de ciorbă rădăuțeană, de ciorbă cu perișoare și așa am zis să mă apuc de gătit(...) Prețul era de o liră pentru o singură sarmală. Mulți m-au luat în râs, dar eu nu i-am luat în seamă. Două zile mai târziu, m-am trezit că îmi vin oameni acasă, să-mi cumpere sarmalele, și am făcut 1.600 de lire doar în acele două zile. Aceia au fost primii mei bani făcuți din sarmale”, a declarat Oana, despre începuturile afacerii sale.

Citește și: A vrut cu orice preț să întinerească și a reușit! Ea este femeia care la 60 de ani are vârsta biologică de 35. Care sunt secretele longevității sale

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului- wowbiz.ro

Oana a devenit celebră în Marea Britanie, iar englezii îi iubesc preparatele

[Sursa foto: Facebook- Romanian Goodies by Oana]

Românca care i-a cucerit pe englezi cu preparatele tradiționale

După ce a câștigat primii bani din preparatele pe care le-a gătit, Oana a reușit să îi cucerească, treptat, pe englezi. Femeia povestește cum un englez comanda regulat sarmale, dar și salata boeuf și ciorbă, în cantități mari.

Succesul Oanei a atins alte culmi când, prin recomandarea unui prieten, a ajuns să pregătească un meniu la o nuntă.

„Un om s-a îndrăgostit, la un moment dat, de sarmalele mele și venea regulat, la câteva săptămâni, să-mi cumpere mâncarea. Cerea mereu câte 500 – 600 de sarmale. De multe ori, se aduna cu prietenii și îmi cerea să le gătesc salată boeuf, ciorbă, friptură și chiftele. Și cumpărau în cantități mari. Eu deja mă obișnuisem să gătesc, dar găteam așa pentru cunoștințele mele, pentru oamenii care s-au îndrăgostit de gustul pe care îl dădeam mâncării. Apoi, un prieten m-a recomandat la o cunoștință de a sa pentru a-i găti la nuntă. Atunci am luat-o ca pe o provocare și am acceptat. Ei, după acest eveniment, care a ieșit impecabil, am luat decizia să mă implic tot mai mult în astfel de situații. Și așa, am ajuns să gătesc singură, în bucătăria mea din Anglia, preparate tradiționale românești”, a declarat Oana, potrivit aceleiași surse.

Citește și: Afacerea cu care Teodora din Baia Mare a dat lovitura. Și-a dat demisia din corporație ca să facă ce îi place: Am învățat de pe internet

Citeste si: Cât de mult se aseamănă fiica Danielei Gyorfi cu mama artistei. Care este relația dintre cele două. „Noi nu putem să forțăm copilul, îi spun anumite lucruri.”- kfetele.ro

Citeste si: Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Oana a mărturisit că meseria sa este de asistentă medicală, dar nu o împlinea complet. Românca de succes din Marea Britanie își dorește ca pe viitor să devină private chef, având mari planuri.

„Eu, la bază, sunt asistentă medicală, am practicat această meserie și în țară, și în Anglia, însă nu m-am regăsit complet în ea. Apoi au apărut copiii și am decis să-mi transform pasiunea într-o muncă. Și mi-a ieșit. Acum, planurile pentru viitor sunt mari. Mi-aș dori să devin private chef și să gătesc și pentru nume mari din străinătate”, a declarat Oana. 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si