La Constanţa fost emis joi, 17 octombrie, un mesaj RO-Alert prin care populaţia a fost informată ca există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriul naţional.

Cetăţenii au fost rugaţi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă.

UPDATE.  Ministerul Apărării anunţă că sistemul de supraveghere al Armatei României a indicat, joi după-amiază, o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, iar aceasta a pătruns pe teritoriul naţional pe o distanţă maximă de 14 km, pe la Eforie Nord.

Ţinta a fost în permanenţă monitorizată, fiind ridicte de la sol patru aeronave militare. Potrivit datelor existente nu a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional.

”Joi, 17 septembrie, în jurul orei 17.00, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliţie Aeriană sub comandă naţională”, a transmis, joi seară, Ministerul Apărării.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Sursa citată a precizat că, urmare a evoluţiei ţintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situaţiei au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

”Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19.00,

în zona localităţii Eforie Nord, evoluând ulterior în direcţia Topraisar. Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanenţă traseul ţintei care a pătruns în adâncimea teritoriului naţional pe o distanţă maximă de 14 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluţie”, a mai transmis sursa citată.

Minmisterul precizează că sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la est de localitatea Amzacea, în jurul orei 19.20.

”Încetarea alertei aeriene a fost transmisă la ora 20.15, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare. Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional. Forţele Ministerului Apărării Naţionale vor executa, în cursul dimineţii, cercetări în zonă”, a mai transmis ministerul. 

Citeste si: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?- kfetele.ro

Citeste si: Bianca Drăgușanu, reacție după ce a fost acuzată că a circulat pe contrasens. Imaginile au devenit virale- radioimpuls.ro

Citeste si: După două ierni călduroase, Europa trebuie să se pregătească pentru temperaturi scăzute. Cum ar putea La Nina să crească prețurile- antena3.ro

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri sau pereții exteriori. Durata estimată: 90 de minute”, se arată în mesaj.

Știre în curs de actualizare


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si