Rusia a trimis o scrisoare către NATO, prin intermediul amabsadei sale din Belgia. Mai exact, rușii consideră că Alianța are o atitudine „iresponsabilă” organizând exerciții menite să simuleze „izolarea” enclavei Kaliningrad, fapt care, de fapt, „sporește semnificativ riscurile unui conflict armat direct”.
Kaliningradul, fostul Königsberg din Prusia de Est, a fost anexat de URSS în 1945 și nu are graniță directă cu Rusia, dar se învecinează cu Polonia, Lituania și Marea Baltică.
Potrivit unor surse militare, exercițiul la care face referire Rusia în document a avut ca scop demonstrarea capacității NATO de a controla enclava Kaliningrad în cazul unei agresiuni militare ruse împotriva teritoriului Alianței.
În scrisoarea către NATO, Rusia a declarat că este dispusă să folosească „întregul arsenal de arme de care dispune” pentru a-și apăra teritoriul dacă este nevoie, inclusiv la cele nucleare, relatează AFP
Rusia consideră că NATO este „iresponsabilă”
Rusia s-a arătat îngrijorată de exercițiile militare NATO de-a lungul frontierelor țării, inclusive cele care includ Kaliningradul. În documentul trimis de Moscova, rușii îndeamnă statele NATO “să se abțină de la alte măsuri destabilizatoare și de escaladare, pentru a evita o confruntare pe scară largă”.
„Rusia va fi pregătită să utilizeze întregul arsenal de forțe armate și capacități de care dispune, inclusiv armele nucleare, pentru a-și apăra teritoriul, în cazul în care statele membre ale NATO ar întreprinde vreo încercare cu scopul de a izola regiunea Kaliningrad de restul țării. Această abordare periculoasă și nesăbuită prezintă un risc ridicat de a declanșa un conflict armat direct, în cadrul căruia ar fi posibile atacuri rusești asupra centrelor de decizie din statele membre ale alianței încă de la începutul conflictului.
Constatăm o intensificare fără precedent a activității militare a Alianței de-a lungul frontierelor noastre vestice, care includ Kaliningradul. Statele membre ale NATO sunt îndemnate să se abțină de la alte măsuri destabilizatoare și de escaladare, pentru a evita o confruntare pe scară largă. Rusia este pregătită să-și desfășoare întregul arsenal pentru a-și apăra teritoriul, în cazul în care țările NATO ar încerca să izoleze regiunea Kaliningrad de restul țării noastre”, se menționează în documentul trimis de Moscova, potrivit dpa.
Într-un comentariu publicat pe X.com, ambasada Rusiei în Belgia a oferit un punct de vedere „cu privire la escaladarea situației politico-militare din jurul Regiunii Kaliningrad din partea țărilor NATO”, datat 28 septembrie 2026:
„Suntem profund îngrijorați de declarațiile și acțiunile provocatoare ale conducerii Alianței Nord-Atlantice și ale statelor membre NATO cu privire la Regiunea Kaliningrad, parte integrantă a Federației Ruse.
Observăm o intensificare fără precedent a activității militare a Alianței de-a lungul granițelor noastre de vest.
În regiunea baltică, Alianța caută în mod constant să creeze noi amenințări la adresa flotei noastre, simulând în mod deschis scenarii specifice pentru desprinderea regiunii Kaliningrad și elaborând planuri pentru izolarea militară și politică a porturilor din nord-vest.
În ianuarie 2025, a fost lansată operațiunea „Baltic Sentry”, menită să testeze mecanismele de blocare unilaterală a transportului maritim internațional.
În același timp, asistăm la o escaladare bruscă a retoricii cercurilor militare și politice occidentale, în special pe flancul estic. Ridicând în mod deliberat nivelul confruntării, aceștia fac declarații în care susțin că NATO are capacitatea de a lovi ținte militare în regiunea Kaliningrad și solicită organizarea de noi exerciții „agresive” în apropierea granițelor Rusiei.
Alianța desfășoară o campanie de informare la scară largă pentru a propaga mitul „amenințării ruse” și pentru a răspândi informații false despre presupusele „intenții” ale Moscovei de a ataca unul dintre statele baltice până cel târziu în 2029, sau chiar
mai devreme. Se anunță planuri privind evacuarea transfrontalieră a populației „în cazul unei crize majore”.În același timp, declarațiile repetate ale conducerii țării noastre – conform cărora aceasta nu are intenții sau motive să inițieze vreo acțiune militară – precum și propunerea adresată țărilor NATO de a stabili în scris garanții reciproce de securitate, sunt complet ignorate.
Având în vedere atitudinea agresivă adoptată de conducerea blocului și de statele membre, Ambasada a transmis pozițiile noastre fundamentale către Statul Major Internațional al NATO și Ministerul Afacerilor Externe al Belgiei.
Am avertizat că linia de conduită imprudentă și iresponsabilă menționată anterior sporește considerabil riscurile unui conflict armat direct cu țara noastră. Am subliniat faptul că Rusia dispune de mijloacele necesare pentru a respinge orice potențială agresiune și este pregătită să-și mobilizeze întregul arsenal pentru a-și apăra teritoriul în cazul în care țările NATO ar încerca să izoleze regiunea Kaliningrad de restul țării noastre.
Am solicitat statelor membre ale blocului să se abțină de la declarații și acțiuni care să agraveze situația, pentru a preveni o confruntare la scară largă”, se arată în comentariu.
Răspunsul NATO
NATO a denunțat „amenințările” Rusiei de a recurge la forță și reiterând caracterul defensiv al Alianței. Totodată, reprezentanții NATO condamndă „retorica nucleară iresponsabilă” a Rusiei, cuprinsă în documentul adresat de Moscova liderilor Alianței, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a NATO.
Potrivit acesteia, statele NATO dispun „de toate resursele necesare pentru a apăra fiecare centimetru din teritoriul alianței și suntem puternici, pregătiți și capabili să facem față oricărei amenințări”.
„Condamnăm ferm amenințarea cu recurgerea la forță, inclusiv orice retorică nucleară iresponsabilă. Utilizarea tacticilor hibride de către Rusia este un semn de disperare, dar nu ne vom lăsa descurajați în sprijinul nostru față de Ucraina.
Dispunem de toate resursele necesare pentru a apăra fiecare centimetru din teritoriul alianței și suntem puternici, pregătiți și capabili să facem față oricărei amenințări”, a declarat Allison Hart.