Corina Untilă a fost împuşcată, în 17 decembrei 1989, într-o coloană de manifestanţi care venea dinspre centru, prin Complexul Studenţesc ca să cheme şi studenţii să fie alături de ei şi împreună să se îndrepte spre miliţie pentru a-i elibera pe cei care au fost arestaţi cu o zi înainte, în urma manifestărilor ce au avut loc în tot oraşul.

Citeste si: Semnal de alarmă înduioșător pentru a-și salva tatăl: „Vă implor, ajutaţi-mă să nu îmi pierd tăticul!"

“În 2015 i-au luat indemnizaţia de invaliditate. Au chemat-o la Bucureşti, s-au uitat la rana ei şi i-au spus:. Ponta a schimbat legea. Nu se mai încadra. Se încadrau alţii. Alţii care au făcut Revoluţia la televizor sau care nu au facut-o deloc. Sau chiar au tras împotriva celor care au făcut-o. Cei care râd cinic când aud pe cineva vorbind despre Revoluţie, idealuri şi sacrificiu. Ei au meritat, Corina nu. Ei merită în continuare. Corina nu. Pe ei o să îi vedem peste câteva săptămâni la televizor, la conferinţe şi la depuneri de coroane. Se împlinesc 30 de ani nu? Si ce ne mai plac nouă sărbătorile astea rotunde! Chit că nimeni nu întelege, nu vrea şi nu are chef să sărbatorească.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

Citeste si: VIDEO| Livrator de mâncare, eliberat din închisoare în baza recursului compensatoriu, ataca femeile în scara blocului

Dar va fi ceva deosebit. Cum ne place. Se va termina cu alegerile, cu politica şi alte chestii, iar oficialităţile vor merge sa depună coroane. Se va da la televizor. Sunt sigur ca o sa mearga iarăşi pe bulevardul Milea din Bucureşti sa depună acolo coroane.

Milea care a dat ordin să tragă Armata la Timişoara. Armata care a tras în Cristina Untila. Cât de românească este asta!”, a scris istoricul Mădălin Hodor, pe pagina sa Facebook.

Citeste si: Giurgiu- Raiul proxeneților. Încă o rețea de traficanți, care ducea prostituate în Anglia, a fost prinsă

“Măcar anul ăsta este scutită de spectacolul grotesc al unei Revoluţii urâte de toată lumea, dar celebrată ipocrit de toţi. România a mai pierdut un erou. Sunt tot mai puţini. Dumnezeu sa o odihnească pe Corina Untila!”, a transmis Mădălin Hodor.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si